Politica

Scandalul bileţelelor de la USG creează valuri

Primul care a reacţionat a fost Dumitru Buşe, preşedintele Consiliului Judeţean şi lider al Partidului Conservator. În opinia conservatorului, fluturaşii răspândiţi prin Râmnic au scopuri meschine, care nu urmăresc binele USG. „Acest atac tendenţios nu face decât să pună în lumină proastă eforturile investitorilor polonezi la Uzina de Sodă Govora. E pentru a doua oară când apar astfel de fluturaşi în care şi eu sunt calomniat, iar organismele statului nu-şi fac treaba!”, a afirmat Dumitru Buşe, supărat pe Poliţie şi Parchet. În fluturaşii cu pricina se fac referiri grele la adresa liderului PC, acuzat că ar fi profitat cu vârf şi îndesat de pe urma USG, societate din a cărei reprivatizare s-ar fi ales cu „saci cu bani”.

Conservatorul va face săptămâna aceasta o plângere penală împotriva autorilor pe care speră ca instituţiile abilitate să-i depisteze în cel mai scurt timp. Buşe s-a arătat convins că de fapt, prin acţiunile ilegale de zilele trecute, se urmăreşte ca investitorii polonezi să-şi piardă încrederea că au preluat o afacere într-un mediu sigur, închiderea USG şi disponibilizarea a mii de oameni.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button