Diverse

Calificate după prima repriză din Suedia

Aşa cum a remarcat şi selecţionerul Gheorghe Tadici la finele meciului din Sala „Traian”, calificarea la Mondialele din Franţa a fost tranşată de elevele sale în cele 30 de minute de vis de la Udevalla, unde româncele au făcut o primă repriză fantastică, încheiată cu un rezultat neverosimil (14-5 pentru tricolore). Celelalte trei reprize jucate între România şi Suedia s-au terminat de fiecare dată la egalitate. „Au fost trei reprize de egalitate şi una pe care noi am dominat-o clar, mă refer la prima repriză de acolo din Suedia”, a remarcat Tadici.  În Sala „Traian”, România s-a chinuit pentru a găsi drumul spre o victorie aşteptată de suporterii din întreaga ţară. Asta şi pentru că nu toate jucătoarele au evoluat în deplinătatea forţelor. Iar selecţionerii au fost nevoiţi să încerce toate variantele posibile pentru a salva un meci ce se anunţa doar o formalitate prin prisma rezultatului din Suedia.

Defensiva a început să funcţioneze mai bine abia în final, Talida Tolnai a avut şi ea câteva intervenţii salvatoare între buturi, iar atacul a fost salvat de eficacitatea Simonei Gogârlă, care-a punctat de patru ori în ultimele 20 de minute de joc.

„Am crezut că victoria va veni de la sine”

„Suedezele n-au mai avut ce pierde. Le-am repetat fetelor acest lucru toată săptămâna, le-am spus că nordicele vor veni la Vâlcea şi vor încerca să-şi amelioreze imaginea şifonată serios pe teren propriu. Suedia reprezintă tipul nordic de echipă care indiferent ce se întâmplă îşi joacă şansele până la capăt. Mă aşteptam la asta, ştiam că adversarele vor veni şi vor face un joc foarte bun la Vâlcea. În deplasare ne-am apărat foarte bine, le-am provocat foarte multe ratări. Dar acasă cred că n-am atins decât pe alocuri 60 la sută din procentajul evoluţiei noastre de la Udevalla. Nici cu poarta, nici cu apărarea imediată. Şi când n-ai apărare, n-ai nici portar sau când n-ai portar, n-ai nici apărare. În aceste condiţii, când nu te poţi baza pe un atac exact întotdeauna îi dai adversarului diverse oportunităţi de a intra în joc. Am crezut că victoria va veni de la sine şi asta ne-a costat. Ce-i drept însă, pe final, ne-am fi putut impune, dar atunci au apărut şi alţi factori din afară, iar aici mă refer în special la arbitraj”.

„Unele jucătoare au evoluat sub aşteptări”

Deşi a considerat că şi arbitrii au fost una dintre cauzele pentru semi-eşecul din returul cu Suedia, selecţionerul Gheorghe Tadici nu a ezitat să le atace şi pe jucătoarele care s-au aflat în teren doar cu numele. Tehnicianul tricolorelor a preferat însă să păstreze discreţia în ceea ce priveşte numele lor. „Din păcate, au fost unele jucătoare, cu experienţă şi cu o cotă ridicată, pe care prefer să nu le nominalizez, care au avut o evoluţie sub aşteptări. Au făcut şi greşeli tehnice, impardonabile la nivelul înaltei performanţe, au ratat din situaţii de unul la unul cu portarul advers. Şi sigur că celelalte jucătoare care-au evoluat mai bine n-au reuşit să acopere aceste greşeli”, a afirmat Tadici.

La indigo

Prestaţia naţionalei României în „dubla” manşă cu Suedia a cam fost trasă la indigo cu cea a Oltchim-ului din finala Cupei Cupelor. Atunci, elevele lui Gheorghe Tadici s-au impus categoric în deplasarea de la Trondheim la şase goluri diferenţă, pentru ca în Sala „Traian” să termine doar la egalitate cu norvegiencele de la Byasen. S-a întâmplat la fel şi acum: victorie fără mari probleme la Udevalla, în meciul tur, însă doar un rezultat egal în returul de la Rm. Vâlcea cu reprezentativa Suediei.
„De ce ne-a fost frică nu am scăpat. De data aceasta, spre deosebire de meciul cu Byasen Trondheim am avut şi nişte circumstanţe atenuante. Am spus-o numai înainte de a începe jocul, când adversarii nu mai puteau fi informaţi. Am avut câteva probleme medicale în lot, însă consider că nu din această cauză am făcut totuşi doar egal. Ci pentru că în primul rând au fost câteva jucătoare care-au evoluat cu un grad ridicat de oboseală. Apoi, a mai lucrat după părerea mea şi subconştientul, ştiau că sunt calificate, că nu se mai poate întâmpla nimic rău. Şi pe acest fond de oboseală a apărut normal relaxarea. Ne asumăm acest rezultat, care de altfel eu zic că a fost unul destul de bun, pentru că a consfinţit o calificare mult dorită la Campionatul Mondial”, a spus selecţionerul Gheorghe Tadici la finele meciului cu Suedia din Sala „Traian”.

Cu gândul la Olimpiada de la Beijing

Barajul pierdut anul trecut cu Serbia-Muntenegru a fost definitiv dat uitării după senzaţionala calificare la Campionatul Mondial obţinută de echipa lui Tadici în urma celor două dispute cu Suedia. După categorica victorie de la Udevalla, româncele au forţat mai puţin în returul de la Vâlcea, împiedicate pe alocuri şi de prestaţia potrivnică a celor doi arbitri. Astfel, în Franţa, România va putea să-şi apere medalia de argint obţinută la precedenta ediţie a Mondialelor din Rusia.
„Este foarte bine că ne-am calificat la turneul final. Vom face o analiză şi vom vedea pe cine putem să contăm şi ce plusuri mai putem să aducem la echipa naţională până la Mondialul din Franţa. Din păcate, după cum vedeţi, fondul de jucătoare de valoare este foarte restrâns la nivelul ţării. Totuşi, continui să cred că aceasta este generaţia care după părerea mea poate să facă în continuare rezultate bune şi poate să ducă România la Olimpiada de la Beijing”, a spus selecţionerul Gheorghe Tadici bucuros de îndeplinirea obiectivului.

„Nu am putut remonta handicapul de 9 goluri”

Înfrânte fără drept de apel pe teren propriu de o naţională a României strălucitoare din toate punctele de vedere, suedezele au avut o altă atitudine în partida retur de la Rm. Vâlcea, reuşind să le ţină în şah pe tricolorele lui Tadici şi Muşi. „Am jucat mai bine decât în meciul tur, dar nu am mai putut remonta handicapul de 9 goluri de pe teren propriu. Scorul de 24-24 este totuşi un rezultat corect. România este o echipă foarte bună şi cred că va face o figură frumoasă la Campionatul Mondial”, a apreciat la finele partidei de la Rm. Vâlcea tehnicianul echipei suedeze, Ulf Schevfert.
Din câte se pare, pentru Schevfert, acesta a fost ultimul meci pe banca tehnică a naţionalei Suediei, antrenorul nordicelor urmând a pregăti din sezonul viitor echipa masculină GOG Svendborg, de altfel campioana en-titre a Suediei. Încă nu se ştie dacă federaţia de specialitate din Suedia va prefera să-l păstreze pe Schevfert şi la reprezentativa feminină, mai ales după ratarea calificării la Campionatul Mondial.

Tadici, încântat de condiţiile de cantonament de la Olăneşti

Timp de două săptămâni, în perioada cât s-au pregătit cele două meciuri cu Suedia, pentru calificarea la Mondialele din Franţa, lotul echipei naţionale a României s-a aflat în cantonament la Băile Olăneşti. Acolo, handbalistele au fost cazate la Hotelul „President”, o locaţie foarte cochetă, cotată la trei stele. În frumoasa staţiune vâlceană, tricolorele au avut parte de cele mai bune condiţii de pregătire, care l-au mulţumit pe deplin pe selecţionerul Gheorghe Tadici.
„Am avut condiţii foarte bune la Olăneşti şi doar la jumătate de preţ faţă de cele de la Călimăneşti. Directorul hotelului President şi-a dat toată silinţa pentru a ne pune la dispoziţie cele mai bune condiţii de cazare şi masă. Timp de două săptămâni cât a durat acest stagiu centralizat de pregătire fiecare jucătoare s-a simţit practic ca acasă în cele opt camere unde-au fost cazate”, a mărturisit Tadici.
Mai rău au stat handbalistele şi antrenorii României cu presa, pentru că la chioşcurile de la Olăneşti, ziarele locale în special se găseau foarte greu.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button