Liga V

Sancţiuni – Comisia de Disciplină

Nistor de la Măldăreşti a terminat mai repede campionatul

Delegatul echipei Progresul Măldăreşti, Tică Nistor, a terminat înainte de vreme acest campionat. În etapa trecută, spre finalul meciului pierdut de Progresul la Slătioara, Nistor l-a supărat pe centralul Hoarcă, astfel că a fost eliminat din incinta terenului de joc. Se pare că oficialul echipei ce activează în seria a IV-a de la Onoare a adus injurii atât brigăzii de arbitri, cât şi oficialilor AJF, motiv pentru care a ajuns în instanţă la AJF. Comisia de Disciplină condusă de Constantin Lazăr a hotărât să-l sancţioneze pe preşedintele, antrenorul şi delegatul Progresului Măldăreşti, Tică Nistor, cu amendă şi două etape de suspendare, adică exact cât avea să mai dureze acest sezon competiţional. Cum una dintre etape s-a scurs deja, îi mai rămâne de executat din pedeapsă doar o etapă, ultima a campionatului, atunci când echipa sa va juca în deplasare cu codaşa seriei, Piovra Lăpuşata. Nistor trebuie să-şi găsească un alt delegat pentru acest joc şi să privească meciul din spatele gardului.

Lovirea adversarului, pedepsită cu trei etape de suspendare
* injuriile, sancţionate cu două sau trei etape

Membrii Comisiei care se ocupă cu sancţionarea actelor de indisciplină din fotbalul judeţean s-au confruntat în această săptămână, pe lângă altele, şi cu 3 cazuri de jucători care şi-au lovit adversarii. În culpă s-a aflat jucătorul Marian Mihai de la ALX Mateeşti, eliminat în meciul cu Montana Izvorul Rece pentru că şi-a lovit un adversar cu piciorul în timp ce mingea era în joc, Petre Popescu (Voinţa Orleşti), eliminat în meciul cu Forestierul Romani pentru lovirea unui adversar când jocul era oprit şi Nicolae Mujoiu de la Sportul Genuneni, ce a primit cartonaşul roşu în meciul cu Oltul Ioneşti pentru comportare violentă şi încercarea de lovire a unui adversar cu mingea. Pedepsele au fost aceleaşi pentru fiecare dintre cei trei jucători amintiţi şi anume de trei etape de suspendare şi penalitate.
De asemenea, în şedinţa de marţi, 22 mai, au mai fost sancţionaţi şi jucătorii care au înjurat arbitrii. Prin urmare, nu va mai juca fotbal decât după vacanţă Gheorghe Gheran  de la Juventus Roeşti sancţionat pentru că i s-a reţinut carnetul de legitimare pentru injurii aduse brigăzii de arbitri după meciul de la Dinamo Horezu şi Adrian Gheorghe de la Progresul Măldăreşti care a părăsit mai repede terenul de joc după ce a înjurat arbitrii la meciul cu Măgura Slătioara. Acesta va putea reveni chiar în startul sezonului viitor la echipă, însă jucătorul de la Roeşti nu va putea să-şi pună la dispoziţia grupării sale serviciile decât din a două etapă, asta pentru că el a fost sancţionat cu trei etape de suspendare.
Mihai Voicu 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button