Politica

Becşenescu, „avortat” de pediştii vâlceni

Deputatul fripturist Dumitru Becşenescu, ajuns în Parlament în 2004 pe listele Uniunii PSD+PUR, mai apoi demisionar din PC, s-a înscris în Partidul Democrat săptămâna trecută, imediat după ce Traian Băsescu a câştigat referendumul. Gestul lui Becşenescu este cu atât mai imoral, cu cât acesta a votat alături de alţi 321 de parlamentari pentru suspendarea preşedintelui României, susţinut de PD. Imediat după ce a votat pentru suspendare, Dumitru Becşenescu a semnat o declaraţie de susţinere pentru Băsescu, recunoscând umil că a greşit.

Declaraţia de susţinere a mai fost semnată de pesedistul Constantin Amariei (care a demisionat din PSD şi a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor, o dată cu baronul Becşenescu, faptul că s-a înscris în PD), de senatorul PC Constantin Gheorghe şi deputaţii Romeo Hanganu (PC), Teodor Niţulescu (PSD) şi Liviu Almăşan (PNL).
Înscrierea în PD a deputatului Dumitru Becşenescu nu este văzută deloc cu ochi buni de către democraţii vâlceni, mai ales că aceasta s-a realizat pe uşa din dos, fără aprobarea organizaţiei vâlcene. Se pare că Becşenescu s-a înscris direct într-o organizaţie de sector din Capitală sau chiar la organizaţia din Constanţa, acolo unde desfăşoară o parte dintre afacerile sale. În cursul anului trecut, Becşenescu a mai avut o tentativă de a se înscrie în PD, însă Biroul Municipal Râmnicu Vâlcea a respins cererea sa, pentru că nu se încadra în baremul organizaţiei, necorepunzând viziunii partidului.
„Există o reacţie negativă a membrilor noştri împotriva deputatului Becşenescu. Eu nici măcar nu-l cunosc. Am rezerve serioase faţă de el, mai ales după telefoanele primite în ultimele zile de la diverşi colegi de partid. Cât timp suntem partid democrat, nu ne-a impus nimeni de la centru să acceptăm un membru peste voinţa organizaţiei locale. Nu poţi să introduci forţat un om care nu este dorit. Când am analizat cererea sa de la municipiu, am avut elemente care să nu susţină intrarea sa în partid. În general, sunt agreaţi în partid cei care au afinităţi apropiate nouă, care se compatibilizează partidului, oameni cu o ţinută, profil moral şi notorietate pozitivă, oameni care pot face echipă atât cu conducerea locală cât şi cu cea judeţeană. Sunt unul dintre oamenii care respectă decizia municipiului pentru că am încredere în analiza pe care au făcut-o acei oameni în momentul în care au răspuns negativ cererii de intrare a deputatului Becşenescu”, ne-a declarat vicepreşedintele PD Vâlcea, Samoil Vâlcu.
Un ton mai rezervat vizavi de acest subiect l-a avut preşedintele organizaţiei Vâlcea a Partidului Democrat, senatorul Dorel Jurcan. „Venirea unei persoane în partid, pentru mine înseamnă un câştig, fie că e Popescu sau Georgescu. Cu atât mai mult cu cât este un deputat, câştigul e mai mare”, a spus Jurcan în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a precizat că nu ştie exact unde doreşte să activeze Becşenescu: la Vâlcea, Bucureşti sau Constanţa. Pentru a se înscrie în PD Rm. Vâlcea, Becşenescu va trebui să facă o cerere scrisă pe care mai apoi să o dezbată Organizaţia Municipală. Jurcan a recunoscut că înscrierea în PD pe uşa din dos a lui Becşenescu este nestatutară.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button