Liga V

ŞTIRI – Liga a V-a

Cel mai rapid gol din fotbalul judeţean

Meciul dintre ultimele clasate din Liga a V-a, seria a IV-a, dintre Păstorul Vaideeni şi Piovra Lăpuşata nu a reprezentat un „derby al durerii”, ci un galop de sănătate pentru gazde. Iureşul „ciobanilor” a început în momentul fluierului de start. Din două pase şi o centrare a ajuns mingea la Buta, care a înscris. Era secunda şapte! Oaspeţii au încasat gol după gol şi au acuzat starea proastă a terenului, cauzată de precipitaţiile abundente. De altfel cei din Vaideeni, foarte buni organizatori cu primarul Jinaru şi profesorul Grigorescu alături de echipă, au refăcut încă o dată marcajele terenului, afectate de ploaia torenţială de câteva minute din startul partidei.

Daniel Buta a mai marcat de două ori în prima repriză şi încă o dată în repriza secundă, fiind eroul partidei. Scorul final, 13-1 pentru Păstorul Vaideeni ne scuteşte de prea multe comentarii, însă nu putem trece cu vederea că Ion Zărnescu, la cei peste 40 de ani ai săi a marcat unicul gol al oaspeţilor, Piovra evoluând şi în inferioritate numerică din cauza absenţei celui de-al doilea junior în teren, singurul fotbalist sub 18 ani fiind chiar cel folosit ca portar, Ilie Ilina.

Antrenor şi delegat indisciplinaţi la Măldăreşti

Partida dintre Măgura Slătioara şi Progresul Măldăreşti a stat mai tot timpul sub semnul echilibrului. Nervozitatea jucătorului Adrian Gherghe a depăşit însă limitele regulamentare, motiv pentru care centralul Cristi Hoarcă l-a trimis la vestiare încă din minutul 30. Echilibrul de care vorbeam s-a menţinut pe tabela de scor până la pauză, în ciuda diferenţei numerice în favoarea gazdelor. Decişi să tranşeze repede în favoarea lor soarta partidei, cei de la Slătioara au atacat cu mai mult aplomb la reluare, marcând în minutul 49 prin Ion Ţolea şi în minutul 57 prin Dorinel Gherghe. A fost momentul în care se părea că echilibrul partidei s-a rupt definitiv, gazdele uitând că 2-0 este un scor periculos chiar şi atunci când eşti în superioritate numerică. Abia intrat în teren la acest scor, Laurenţiu Dumitrescu a pus pe jar suporterii din Slătioara restabilind egalitatea cu un gol marcat la puţin timp de la intrarea sa în teren şi cu un altul la doar câteva minute înainte de final. Victoria echipei Măgura a fost adusă totuşi, pe final, de acelaşi Luigi Angheluţă, fotbalist care a demonstrat că atunci când îşi vede de joc şi nu are nimic de împărţit cu arbitrii poate marca goluri foarte importante. A dat lovitura în minutul 89, spre disperarea antrenorului-delegat Tică Nistor, care este şi preşedintele grupării Progresul. Potrivit celor spuse de către centralul partidei, Nistor a abătut un potop de injurii la adresa oficialilor AJF în momentul în care Măgura a marcat, fiind evacuat din incinta terenului. În loc să se liniştească, Nistor a mai avut şi alte nemulţumiri de exprimat, chiar şi ameninţări după cum susţin cei prezenţi la joc, prin urmare Progresul trebuie să aştepte acum deciziile Comisiei de Disciplină.

ALX Mateeşti, etapa şi eliminatul…

După ce jucătorul Răzvan Calciu s-a aflat săptămâna trecută în atenţia Comisiei de Disciplină a AJF Vâlcea, un alt fotbalist al echipei ALX Mateeşti va avea rata finalul campionatului. Este vorba de Marian Mihai, jucător care în partida de pe teren propriu cu Montana Izvorul Rece a fost eliminat pentru un atac imprudent şi lovirea adversarului direct când mingea era în joc. În acel moment scorul era 2-1 pentru ALX, dar Montana, care deschisese scorul în minutul 12, nu a mai restabilit egalitatea, golurile gazdelor fiind reuşite tot în prima repriză de Mădălin şi Irinel Cazacu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button