Ion Nicolae riscă să piardă voturile din Colonia Nuci
Săptămâna trecută, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a inaugurat primul din cele patru imobile destinate transformării în locuinţe sociale în Colonia Nuci. Potrivit purtătorului de cuvânt al primarului, democratul Eusebiu Veţeleanu, fiecare imobil cuprinde 16 unităţi locative, iar amenajările interioare au fost făcute cu materiale de cea mai bună calitate. Spaţiile de locuit beneficiază de încălzire cu lemne, există racord de apă în fiecare cameră, iar grupurile sanitare sunt comune. De săptămâna aceasta, spaţiile vor fi repartizate cazurilor sociale de gravitate mare, în baza dosarelor de solicitări aflate în evidenţa departamentului Fond Locativ din cadrul primăriei.
Demersurile primarului independent Mircia Gutău în sprijinul cetăţenilor din Colonia Nuci nu sunt privite cu ochi buni de unii liberali, care sunt convinşi că, astfel, colegul lor, Ion Nicolae, candidat PNL la funcţia de primar al Râmnicului în perspectiva alegerilor locale de anul viitor, riscă să piardă o bună parte din electoratul pe care se baza.