Liga IV

Costeştenii n-a reuşit să (în)treacă Luncavăţul

Pentru echipa lui Toma Peştereanu, Minerul Costeşti, pare să se contureze un deznodământ nefericit. De ce s-au temut, n-au scăpat, astfel că sunt acum cu un „picior în groapă”. Aşteptau mult de la meciul de la Şirinesa, cu Luncavăţul Popeşti, se vorbea chiar şi despre ajutor pe care echipa lui Costel Şerban să-l dea „minerilor” din Costeşti, însă situaţia din clasament nu le-a permis jucătorilor de la Popeşti să se gândească la un act de binefacere. N-au nici ei prea multe puncte, campionatul încă e destul de întortocheat, aşa că nu şi-au permis să rişte. Au jucat cu gândul la victorie, pe care au şi obţinut-o, la capătul unui joc liniştit, fără alte probleme.

A fost 1-0 la pauză după golul lui Dacian Ivănoiu, însă au avut şi oaspeţii şansa de a înscrie, dar au ratat ocaziile, chiar şi pe cele de singur cu portarul advers. În minutul 55 au reuşit totuşi să egaleze, însă n-au putut menţine rezultatul decât vreo 10 minute. Asta pentru că poştaşul Sima şi-a intrat în atribuţiuni. A centrat pentru golul de 2-1 al aceluiaşi Ivănoiu, iar apoi a marcat pentru 3-1 după un şut violent, din colţul careului, ce a lovit mai întâi bara. Ultima reuşită, cea de 4-1, i-a aparţinut lui Andrei Fistogeanu, care-a finalizat precis faza creată de Crăciun, nou intrat pe teren. A mai fost un gol tot în contul gazdelor, al lui Sima, dar nevalidat pe motiv de off-side. Referitor la acest joc ar mai fi de menţionat că cele două echipe au fost reprezentate la raportul de arbitraj de doi colegi de meserie, ambii poştaşi. Luncavăţul Popeşti de binecunoscutul Cătălin Sima, iar pentru Minerul Costeşti a semnat poştaşul Stoican.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button