Politica

Revoluţionarii rebeli sar la gâtul lui Ştefan Prală

Aflat de ani buni în fruntea Asociaţiei Luptătorilor din Decembrie 1989, filiala Vâlcea, consilierul judeţean PSD Ştefan Prală, este contestat de câţiva membri ai acesteia. Aceştia îl acuză pe Prală că nu a făcut tot ce depindea de el pentru ca revouţionarii vâlceni să beneficieze de drepturile ce li se cuvin. Prală se apără şi spune că cei doi-trei „rebeli” vor să scindeze asociaţia în două, fiind deranjaţi de ascensiunea sa. În acest moment toate certificatele de luptător remarcat prin fapte deosebite la Revoluţie se află la preschimbare. De-a lungul timpului s-a petrecut o serie de anomalii legate de vechea lege privind revoluţionarii şi drepturile conferite prin aceste certificate.

În perioada 1992-1996 nu au mai putut fi eliberate certificate de luptător remarcat prin fapte deosebite, pentru dobândirea drepturilor materiale legale. În anul 1996 au fost înregistrate dosare care au fost analizate timp de un an, pentru conferirea tuturor drepturilor prevăzute de lege.
Asociaţia Luptătorilor din Decembrie 1989 Vâlcea a susţinut în acea perioadă un număr de 51 de dosare pentru conferirea calităţii de luptător remarcat prin fapte deosebite, cu recomandarea de susţinere din partea Ligii Naţionale a Luptătorilor din Decembrie. După mai multe tergiversări şi speculaţii politice legate de revoluţionari, au fost eliberate brevetele şi au fost publicate în Monitorul Oficial numele revoluţionarilor şi asociaţia care i-a susţinut. În acel Monitor Oficial s-au făcut greşeli, în sensul că au fost publicate numele unor oameni care ar fi fost susţinuţi de o altă asociaţie, greşeală care la momentul respectiv părea lipsită de importanţă.
În 2004, când s-au întocmit dosarele în vederea preschimbării, Liga Naţională a Luptătorilor din Decembrie nu a vrut să elibereze recomandări decât pentru cei care figurau în Monitorul Oficial ca fiind susţinuţi de ei. Chiar dacă toţi ceilalţi au fost susţinuţi tot de Liga Naţională, nu au fost luate în seamă dosarele originale din 1996.
Cei care nu au primit recomandare de la Liga Naţională, conform legii, puteau primi recomandarea de la oricare altă organizaţie de revoluţionari înfiinţată înainte de 1992, lucru care a fost făcut pentru aceştia, luându-se recomandări de la Asociaţia 16-21 Bucureşti.
Recomandările au fost depuse în termen legal, pe baza unui tabel nominal care a cuprins toate dosarele de preschimbare de la Vâlcea, fără a se face diferenţă între recomandările de la Liga Naţională sau de la Asociaţia 16-21.
„În 2005 am primit pentru fiecare dintre solicitanţi o confirmare a verificării dosarului privind conţinutul acestuia în legătură cu documentele solicitate. Majoritatea aveau dosarele complete, mai puţin 5 dosare care nu conţineau toate hârtiile. Pentru toată lumea s-au cerut alte probe. Astăzi, anumiţi oameni care nu au cunoştinţă asupra metodologiei de lucru, încearcă să scindeze asociaţia în două, pe motiv că unii sunt cu recomandare de la Liga Naţională iar alţii de la Asociaţia 16-21, nefiind capabili să înţeleagă că la baza eliberării tuturor certificatelor în anul 1996, a stat recomandarea Ligii Naţionale – şi aici e vorba de o altă eroare în Monitorul Oficial. În orice caz, este vorba de vreo doi membri ai asociaţiei. Îi deranjează ascensiunea lui Ştefan Prală, faptul că Ştefan Prală a făcut şcoli şi că a reuşit în viaţă”, ne-a declarat preşedintele Asociaţiei Luptătorilor din Decembrie 1989, filiala Vâlcea, Ştefan Prală.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button