Politica

PSD şi PNL încearcă să păcălească electoratul

• prin sloganul „DA pentru Băsescu”

Preşedintele poate fi demis cu voturile a jumătate plus unu din numărul celor care se prezintă la urne. Aceasta este decizia Curţii Constituţionale care a respins contestaţia formulată de PD la proiectul de modificare a Legii referendumului. Articolul vizat este cel privitor la demiterea preşedintelui prin votul majorităţii cetăţenilor care se prezintă la referendum. În opinia democraţilor vâlceni, modificarea articolului 10 reprezintă o derogare de la articolul 5 care stabileşte condiţiile de valabilitate ale unui referendum.

Conform acestui din urmă articol, „referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale” (art 5 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului). Amendamentul la articolul 10, reclamat de PD la Curtea Constituţională, a fost aprobat în urmă cu o lună şi jumătate, de Camera Deputaţilor. Democraţii nu se află la prima de acţiune acest fel, privind Legea referendumului. Ei au mai sesizat Curtea, după hotărârea luată în Parlament referitor la votul uninominal. Atunci, Curtea a dat undă verde unei solicitări a lui Traian Băsescu de iniţiere a unui referendum privind votul uninominal, doar prin votul majorităţii simple a parlamentarilor şi nu absolute, aşa cum se hotărâse iniţial. Tot în ultima săptămână, PD a criticat sloganul de campanie folosit de PNL pentru referendumul din 19 mai împotriva preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Ei sunt de părere că liberalii dau dovadă de ipocrizie politică şi spun că prin sloganul „DA, pentru Băsescu”, PNL încearcă să inducă în eroare electoratul. Mai mult, liderul judeţean PD Dorel Jurcan susţine că liberalii au confiscat conceptul Alianţei DA şi îl folosesc acum împotriva celui care i-a adus la putere, iar asta demonstrează incapacitatea liberalilor de a se detaşa de interesele de grup. Liderul democrat s-a declarat însă convins că alegătorii vor înţelege care este mesajul real al campaniei liberale.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button