Editorial Politic

Cine pierde şi cine câştigă din înfrângerea lui Pătru

Fără îndoială, debarcarea peremistului Nicolae Pătru din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean reprezintă cel mai important eveniment al acestei săptămâni. După aproape 3 ani de procese, Pătru a pierdut lupta cu prefectul Anuţa Handolescu. În vara anului 2004, imediat după instalarea noii conduceri la Consiliul Judeţean, prefectul de Vâlcea a emis două ordine prin care cei doi vicepreşedinţi ai acestei instituţii, pesedistul Ion Cîlea şi peremistul Nicolae Pătru, erau demişi din funcţii. Cei doi au atacat imediat documentele emise de Prefectură şi aşa a început o serie de procese cu pronunţat iz politic. La baza argumentaţiei prefectului au stat două presupuse incompatibilităţi ale vicepreşedinţilor CJ.

Cei doi au fost acuzaţi că au făcut parte, vremelnic, din Autoritatea Teritorială de Ordine Publice, precum şi din CEDRA, această ultimă structură fiind considerată una economică.
De atunci şi până astăzi, lupta între prefect şi cei doi vicepreşedinţi s-a dus prin intermediul avocaţilor, în sălile de judecată din mai multe judeţe ale ţării. Apeluri, recursuri, strămutări, avocaţi celebri, sute de milioane de lei cheltuite de către cei implicaţi. În tot acest timp, Cîlea şi Pătru şi-au continuat activitatea la Consiliul Judeţean, făcând tot posibilul ca procesele să fie prelungite cât mai mult. Şi în bună măsură, au reuşit, însă cu rezultate diferite. Nu mai departe de acum câteva zile, Ion Cîlea anunţa victorios că a reuşit să învingă Prefectura. În acelaşi timp, la începutul acestei săptămâni, o instanţă din Alba Iulia a emis o sentinţă definitivă şi irevocabilă, prin care Nicolae Pătru pierdea fotoliul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Aşadar, în acelaşi dosar, chiar dacă în cauze disjunse, dar pe aceeaşi speţă, două instanţe diferite dau soluţii diferite. Cîlea rămâne, Pătru pleacă. O fi bine?
Cine pierde şi cine câştigă din înfrângerea lui Nicolae Pătru? În primul rând, se pare că cei mai câştigaţi vor fi liberalii, mai ales că numele consilierului judeţean PNL, Cristi Buican este cel mai vehiculat în ceea ce priveşte desemnarea înlocuitorului lui Nicolae Pătru. În al doilea rând, preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Buşe, are serioase motive de bucurie, scăpând astfel de un adversar incomod, care nu a încetat niciun moment să-i critice activitatea. Este clar că marele perdant al acestei hotărâri judecătoreşti este chiar Nicolae Pătru. De fapt, dacă este să fim drepţi, cel mai mult are de pierdut PRM Vâlcea, care rămâne astfel descoperit. Până acum, chiar dacă nu se puteau lăuda cu cine ştie ce structuri puternice în teritoriu, peremiştii vâlceni măcar puteau conta pe un om de la vârful administraţiei. În acest moment, reprezentarea PRM în administraţie este aproape egală cu zero iar acest fapt nu va rămâne cu siguranţă fără efect la nivelul conducerii centrale a partidului. Va fi interesant de văzut cum va comenta preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor situaţia de la Vâlcea şi felul în care se vor răsfrânge efectele asupra lui Nicolae Pătru şi a întregii organizaţii. Nu în ultimul rând, dintr-un anumit punct de vedere, de pierdut are şi presa vâlceană, care rămâne astfel fără o sursă importantă din administraţie. Dacă Nicolae Pătru are într-adevăr un mare merit, ei bine acela este că a reuşit tot timpul să ofere presei subiecte de interes. Lăsând la o parte subiectele cu iz de can-can, Pătru a reuşit în câteva rânduri să ofere informaţii de interes public, acestea făcând la timpul lor destulă vâlvă şi inflamând destule spirite. Vom vedea ce urmări va avea debarcarea lui Nicolae Pătru din Consiliul Judeţean. Cert este un lucru: evenimentul va schimba mult raportul de forţe din Consiliul Judeţean. Mai exact, vom avea o conducere ce va reflecta perfect coaliţia care conduce în acest moment România: PC-PSD-PNL.
• Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button