Administratie

Gineri, amante şi beizadele – toată lumea lucrează la APIA

Noul ministru liberal al Agriculturii, Decebal Traian Remeş lansează acuzaţii grave către Autoritatea pentru Intervenţii în Agricultură. Potrivit ministrului, mii de angajaţi APIA din întreaga ţară au fost angajaţi pe pile şi nepotisme. Declaraţiile lui Remeş nu vin decât să confirme o serie de informaţii apărute de-a lungul timpului în ziarul ARENA, potrivit cărora în APIA Vâlcea multe angajări s-au făcut pe pile, contra unor sume deloc neglijabile. De asemenea, există seriose suspiciuni şi asupra modului în care s-au organizat concursurile la Craiova pentru posturile din Vâlcea.

Mai multe surse ne-au confirmat faptul că „distribuirea” posturilor s-au făcut pe criterii politice, anumite partide întocmind chiar liste cu cei care trebuiau să ia note satisfăcătoare la concurs. Ministrul Decebal Traian Remeş a identificat numeroşi fii, fiice, cumnate, cumnaţi, gineri, amante, care ocupă posturi bănoase în filialele APIA din ţară. „Sunt oameni din cele mai variate domenii de activitate, care au avut pe cineva care să-i ajute să se angajeze undeva unde salariul este mai mare cu 75 la sută decât în alte locuri. Vor fi greşeli ale Agenţiei din cauza lipsei de experienţă a angajaţilor, o stângăcie de început, pentru că este prima oară când desfăşurăm o asemenea activitate, o lipsă de ritm. Cele 256 centre locale ale APIA au fost stabilite în funcţie de puterea prefectului, primarului, ale altor autorităţi locale. S-a spus că prada asta nu poate trece fără a fi mâncată. Ei sunt interesaţi să fie în comuna respectivă pentru că se creează un anumit număr de locuri de muncă şi nişte fluctuaţii. Spaţiul este insuficient în multe locuri, angajaţii se sufocă. Vin sute şi sute de români şi sunt primiţi într-o bătaie de joc, iar documentele care trebuie arhivate în cele mai bune condiţii sunt stocate cine ştie cum. Li s-au dat garaje, un fel de baracamente, iar igrasia, bun prieten cu hârtia şi documentele, este prezentă. Cei de la direcţiile agricole nu au semnat protocoalele de predare a sediilor cu cei de la APIA pentru că nu s-au întâlnit, nu au avut nici un şef care să le zică: «Măi copii, nu vă jucaţi!»”, a spus ministrul imediat ce a fost instalat în funcţie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button