S-a decis campioana!
Dinamo a surclasat chiar în Ghencea rivala de-o viaţă, Steaua Bucureşti, spulberând-o cu scorul de 2-4. Înfrîngerea suferită de Steaua sâmbătă seara a fost pusă de multă lume pe seama duelului portarilor, Lobonţ contra Andrey. Nume mari de portari români au caracterizat prestaţia brazilianului din poarta Stelei, pe care l-au acuzat că a fost unul dintre principalii responsabili de înfrângerea echipei sale. „Nu se poate compara niciodată cu Lobonţ. Are în cartea lui de vizită şi un titlu de campion mondial la juniori, dar, dacă avea valoare, nu era în România, ci într-un campionat mare, aşa cum sunt Dida, Gomes, Julio Cesar, Doni.
Este cu 5 clase sub Cernea”, a declarat Dumitru Moraru în „Gazeta Sporturilor”, completat fiind de Florin Prunea: „Reacţiile lui Andrey au fost întârziate, nu ştie să facă pasul ca lumea, nu împinge suficient în picioare. E fricos, se fereşte la fiecare balon".
La finalul partidei, Andrey a declarat că doar a treia reuşită a dinamoviştilor putea să o evite. „Cred că n-am aşezat foarte bine zidul şi atacantul lui Dinamo a fost mai inteligent decât mine. Oricum, nu poţi să câştigi mereu, suntem oameni şi se mai întâmplă să mai şi pierdem", a spus Andrey, care a fost adus de la Paranaense pentru 300.000 de euro.
Să râdem cu Cristi Borcea
Bucuria şefilor dinamovişti după victoria din Ghencea e greu de exprimat în cuvinte! Cristi Borcea a dansat cu mişcări latino, iar la final era în culmea fericirii. „Jocul nostru i-a impresionat şi pe fanii Stelei, care m-au aplaudat după meci. Cred că Dinamo şi-a câştigat câteva mii de suporteri după acest joc. Am dominat totul în Ghencea! Băieţii au fost adevăraţi zei. Nota 10 pentru Dinamo! Şi eu sunt foarte pretenţios. Echipa a jucat simplu, precis, european, aşa cum se vrea în fotbalul actualul. Dinamo s-a impus în stil de mare formaţie. Să le mulţumim suporterilor noştri exemplari, am avut o galerie campioană. Sunt mândru că echipa lui Rednic face parte din istoria frumoasă a clubului Dinamo!"
După meci, Cristi Borcea a coborât în vestiarul echipei antrenate de Mircea Rednic. A fost întâmpinat cu urale de jucători, iar directorul general s-a îmbrăţişat şi pupat cu Rednic şi cu jucătorii. Borcea a dansat cu Niculescu şi cu Dănciulescu, iar după câteva momente de euforie, unul dintre apropiaţii şefului dinamovist a premiat victoria echipei sale. Fiecare fotbalist a încasat câte 15.000 de RON, aproximativ 4.500 de euro. „Să nu vă opriţi aici! Luaţi-ne banii, fiindcă sunteţi nişte luptători, sunteţi o echipă unită şi adevărată", i-a încurajat Borcea.
Gigi Becali face echipa
Tot mai multe voci susţin că schimbările din pauza derby-ului cu Dinamo au fost făcute la ordinul lui Gigi Becali, care a anunţat că nu-l va da afară pe Cosmin Olăroiu, acesta urmând, cel mai probabil, să plece din vară. Cu toate că Steaua a ajuns la 5 puncte în spatele locului 2, ocupat de CFR Cluj, Gigi Becali nu va lua decizia de a-l concedia pe Olăroiu. „Acest meci nu are legătură cu scaunul lui Oli. El nu va pleca, suntem încă în grafic", a declarat Becali. Se pare că, două sunt motivele pentru care Olăroiu îşi va păstra funcţia până la finalul sezonului. Primul ar fi că, în acest moment, Becali face ce vrea la echipă, intervenind chiar în timpul jocurilor pentru a impune schimbări de jucători. După ce cu Rapid i-a cerut lui Oli să-l bage pe Ochiroşii, lucru care s-a şi întâmplat la 7 minute de la reluarea reprizei secunde, sâmbătă, la finalul celor 45 de minute cu Dinamo, Becali l-a chemat lângă el pe Argăseală. „Spune-i lui Oli să-i bage pe Cristocea şi pe Ochiroşii", i-a zis Gigi. Oli s-a supus imediat şi i-a introdus pe cei doi în teren, Becali avînd putere de decizie totală în cadrul echipei. Al doilea motiv se pare că este legat de faptul că Hagi vrea să preia echipa doar din vară. Susţinerea pe care Becali declară că i-o acordă lui Oli rezultă şi din faptul că Hagi nu vrea să preia postul de „principal” în Ghencea decât din vară încolo. În lipsa unei alte variante viabile, dar cu şanse de a îndeplini obiectivul, clasarea pe locul 2, Becali merge în continuare pe mâna lui Olăroiu. Acesta are însă zilele numărate în Ghencea, fiind puţin probabil să mai rămână în funcţie şi în sezonul următor, mai ales dacă Steaua va rata şi poziţia secundă.
După meciul de sâmbătă, din Ghencea, Cosmin Olăroiu a declarat: „Am să-mi reproşez multe lucruri în pregătirea meciului cu Dinamo. Eu sunt cel vinovat, nu jucătorii, nu spectatorii, nu arbitrii. Dacă m-am gândit la demisie? Nu, nu m-am gândit nici un moment"
„I-au cerut «demisia!»"
Pentru prima dată în 2007, lui Cosmin Olăroiu i-a fost cerută demisia de către suporterii Stelei. „Demisia, demisia!", au strigat steliştii de la tribuna I. Fanii campioanei au continuat în aceeaşi notă şi au scandat apoi numele lui Lăcătuş. „Gigi, vrei să avem din nou echipă? Atunci dă-l afară pe Olăroiu, e zero barat", i-au strigat fanii lui Becali în timpul partidei.