Diverse

Adela Popescu, vedeta din „Iubire ca-n filme” a avut un Paşti ca la ţară

• Telenovelă pe uliţă • VIP-ul din Şuşani şi-a petrecut sărbătorile în bordeiul părintesc, fără Bordeianu, chiar dacă asta a însemnat să-şi rupă toacele prin noroaiele patriei
Vedeta de telenovele Adela Popescu a devenit mult mai simpatică de când nu mai e împreună cu Dan Bordeianu, sfrijitul ăla netuns şi cu nasul mare din serialul „Iubire ca în filme”. Adela poate nu şi-a dat seama încă, dar de când e singură, nu numai că e mai drăguţică şi are un fund senzaţional, dar şi cântă mai bine. De Paşti, ea a venit acasă la părinţi, la Şuşani, o comună din sudul judeţului, pentru a-şi petrece sărbătorile în linişte, departe de balamucul din Bucureşti, ziarişti curioşi, bârfe şi fostul său iubit.

De Înviere, preotul mai bine o lăsa pe ea să cânte slujba, decât să chinuiască o comună întreagă cu bolboroselile sale. De altfel, chiar şi vedeta s-a amuzat copios pe seama vocii pierdute, îmbibată în alcool, a popii. Doamne iartă-mă, dar trebuie să fiu sincer cu cititorii! I-am căutat în zadar Adelei un defect, oricât de mic, un tatuaj aiurea, o pată pe pantalonii cu care a venit duminică la biserică, mizerie pe pantofi. Nu am găsit nimic să-i reproşez, poate doar că, în locul ei, aş fi profitat de întoarcerea la locul natal pentru a face ceva pentru comunitate. Probabil că, dacă mă chema Adela Popescu, dar aş fi avut mintea mea, l-aş fi sunat pe un politician cu putere în administraţie şi i-aş fi propus să-l ajute pe primarul PD Gheorghe Staiu să obţină finanţare pentru infrastructură. L-aş fi susţinut în campanie în funcţie de cât asfalt s-ar fi turnat în comună. Ori în funcţie de cât de repede s-ar fi rezolvat problema alimentării cu apă, sau mai bine spus cea a îngropării multor miliarde, pentru care fostul primar, Constantin Amza, a fost la un pas să fie săltat şi pedepsit de DNA. Dar sigur, numai la asfaltări şi alimentări cu apă nu i-ar sta gândul vedetei după ce fostul său iubit a fost surprins de paparazzi cu o altă fată. Apropo, ce fraier!
Eduard DULĂCIOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button