Administratie

„Cum sa dau vrabia din mâna pe cioara dupa gard?”

Constantin Şerban, primarul comunei Popeşti, spune referitor la propunerile  platformiştilor:

 

„Cum să dau vrabia din mână pe cioara după gard?”

 

Primarul din Popeşti, liberalul Constantin Şerban, este unul dintre aleşii intens curtaţi de către Petre Ungureanu şi, în consecinţă, de către noua conducere a PNL-ului stolojenist. Referitor la propunerile acestora, Şerban a reacţionat firesc: „Cum să dau vrabia din mână pe cioara după gard?”. Ca mai toţi primarii liberali, edilul din Popeşti mai spune că a stat destulă vreme în Opoziţie, perioadă în care, fără susţinere la Guvern şi instituţiile importante ale statului, n-a prea reuşit să facă pentru comună ceea ce şi-a dorit. Acum, în sfârşit are şansa să atragă investiţii, să-şi îndeplinească promisiunile electorale şi chiar să le şi depăşească. „Nu fac asemenea gafe! Am învăţat şi eu politică. Îl stimez pe Stolojan, am şi nişte poze cu el, de când a venit în vizită la Popeşti, dar acum l-am văzut slab, obosit, cred că este şi bolnav. Imaginea unui om contează. După cum l-am văzut în ultima vreme, eu cred că n-are ce căuta pe acolo, pe sus”, a conchis alesul liberal. Având în spate susţinerea actualei conduceri judeţene şi naţionale a PNL, Constantin Şerban a reuşit în acest an să finalizeze un centru social modern. O altă realizare importantă la Popeşti o constituie introducerea iluminatului public în toată comuna. Şerban a anunţat că, până la data de 25 decembrie 2006, localitatea sa nu va mai avea lumină doar pe strada principală. Tot în acest an, cu fondurile pe care le-a obţinut, a reuşit să balasteze o parte însemnată dintre căile de acces vitale pentru comunitate, cum ar fi de exemplu drumul spre Valea Caselor. Şerban se arată convins că şi investiţiile pe Ordonanţa nr. 7 / 2006 vor în curând schimba faţa Popeştiului. Recent, alesul liberal a primit finanţare pentru reabilitarea a două poduri, patru podeţe şi două punţi pietonale. Investiţiile respective sunt în faza de proiectare şi se ridică la aproximativ 31 miliarde lei. În procesul de reconsolidare şi modernizare a intrat şi podul Bălteanca. De asemenea, două şcoli, cele din satele Urşi şi Dăeşti, vor fi reabilitate în curând. După 1 ianuarie 2007, primarul din Popeşti vrea să se ocupe atent de problema canalizării comunei, dar şi de începerea lucrărilor de modernizare a terenului de sport şi a Căminului Cultural. Totodată, el speră că în 2007 va fi realizată şi alimentarea cu gaze prin OMV.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button