Liga II

Cu gândul la vacanta

CSM Rm. Vâlcea – FC Baia Mare

 

Cu gândul la vacanţă

 

„Municipalii” au parte în ultima etapă a turului de un adversar destul de accesibil, în faţa căruia s-ar putea impune fără probleme, pentru a avea o vacanţă liniştită. FC Baia Mare nu e nicidecum Corvinul Hunedoara, Dacia Mioveni sau Poli II Timişoara, ocupă un loc în zona retrogradării şi va veni în Zăvoi în postura de victimă sigură. Ultimele două rezultate pozitive obţinute pe teren propriu de elevii lui Costel Pană şi Dumitru Teleşpan dau încredere oficialilor clubului că şi-n meciul cu maramureşenii, CSM-ul îşi va trece în cont victoria. În plus, pentru a răsplăti efortul spectatorilor care vor binevoi să vină la stadion să-i urmărească, vâlcenii ar putea încerca să facă şi scor cu trupa din Baia Mare, un lucru cu care „municipalii” nu prea sunt însă obişnuiţi.

 

Revin Lepădatu, Melcea şi Savu

 

Dacă Melcea şi Savu sunt aproape recuperaţi şi ar putea apărea pe teren în meciul de sâmbătă, dacă nu ca titulari, cel puţin aceştia urmând a intra în repriza secundă, după duelul de la Lupeni a apărut o nouă problemă medicală la gruparea din Zăvoi. Astfel, fundaşul Liviu Popa poate rata finalul de tur, însă în defensivă antrenorii Costel Pană şi Dumitru Teleşpan au dovedit că dispun de numeroase variante. De asemenea, la CSM va juca şi mijlocaşul Lepădatu, care şi-a ispăşit etapa de suspendare, iar acum şi-ar putea aduce un aport însemnat la cucerirea celor trei puncte puse în joc.

 

Cantonament la Govora

 

După încheierea turului campionatului, „municipalii” vor lua o vacanţă de câteva săptămâni, până la începutul anului viitor. Atunci, trupa vâlceană se va reuni şi va pleca într-un cantonament care va avea loc, aşa cum ne-a precizat preşedintele Alin Trandafir, mai mult ca sigur, la Govora. În frumoasa staţiune, elevii lui Pană şi Teleşpan îşi vor încărca bateriile pentru un retur care se vrea de pe acum a fi mult mai bun decât prima parte a acestui sezon.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button