Transportul de carbune pe calea auto, benefic pentru râmniceni, nociv pentru PRM
Transportul de cărbune pe calea auto, benefic pentru râmniceni, nociv pentru PRM
Într-unul dintre momentele sale de luciditate, Nicolae Pătru, liderul peremiştilor vâlceni, a recunoscut faptul că drumul şi câteva gospodării situate între E.M. Berbeşti şi CET Govora nu sunt afectate doar de camioanele care transportă cărbune, ci şi de cele ce distribuie piatră de la cariera Bistriţa, precum şi de sutele de maşini de tonaj greu ce tranzitează zilnic zona de vest a judeţului nostru. Preşedintele peremist a explicat, însă, că se leagă doar de camioanele cu cărbune nu neapărat datorită „simpatiei” sale mai veche faţă de femeia de afaceri Maria Tudor, cât pentru simplul fapt că respectivele camioane sunt supraîncărcate la fiecare cursă, chestie care îl zgârie pe creier. Peremistul se arată conştient de faptul că CET Govora înregistrează o întârziere în asigurarea stocurilor pentru iarnă, însă, consideră că acest lucru nu reprezintă o scuză pentru transportator să forţeze nota. Pătru susţine, de asemenea, că deţine informaţii potrivit cărora transportul pe calea auto a cărbunelui nu ar fi cu 20 la sută mai ieftin decât cel pe calea ferată, cum s-a anunţat, ba din contră, ar fi chiar mai scump. El a argumentat această impoteză sugerând că documentele oficiale care atestă că, astfel, râmnicenii vor plăti mai puţin pentru agentul termic, sunt falsificate. Autorităţile judeţului şi specialiştii în domeniu califică acuzaţiile peremistului drept nocturn-fanteziste. Într-adevăr, este greu de crezut că specialiştii de la CET Govora ar putea scoate cifre optimiste din burtă, mai ales că îşi asumă răspunerea pentru acestea şi nici nu au scopuri electorale, cum are de exemplu domnul Pătru. Atenţionat că luările de poziţie de genul celei mai sus prezentată îi pot dăuna la electorat, probabil că Nicolae Pătru va renunţa pe viitor la criticile neîntemeiate pe marginea acestui delicat subiect. Potrivit datelor oficiale, transportul de cărbune pe calea auto, mai ieftin cu 20 la sută decât cel pe calea ferată, a dus la conturarea unui preţ mai mic al gigacaloriei livrată râmnicenilor.