Liga II

Doua echipe în criza de puncte

Gaz Metan Mediaş – CSM Rm. Vâlcea

 

Două echipe în criză de puncte

 

Anul trecut, cele două echipe care se vor înfrunta la Mediaş sâmbăta 21 octombrie, au fost printre protagonistele luptei pentru promovare în prima ligă, însă nici una dintre ele nu a reuşit măcar să-şi asigure prezenţa la baraj. În acest sezon, atât CSM Rm. Vâlcea, cât şi Gaz Metan Mediaş, nu se mai gândesc decât să evadeze din zona nisipurilor mişcătoare. Din păcate, ambele grupări şi-au făcut singure viaţa grea, cedând puncte importante pe teren propriu. Astfel, în clasamentul „adevărului”, medieşenii sunt la minus 4, iar vâlcenii la minus 5.

Elevii lui Costel Pană şi Dumitru Teleşpan au făcut în urmă cu două etape un meci admirabil la Cluj-Napoca, în faţa liderei acestei serii, şi-şi doresc să repete isprava şi la Mediaş. Va fi desigur foarte greu să reziste iureşului gazdelor, pentru care încă o sincopă acasă ar putea fi fatală. Spre deosebire de echipa noastră, unde cam toţi jucătorii şi-au trecut numele pe lista marcatorilor, Gaz Metan Mediaş beneficiază în ofensivă de aportul a doi jucători cu o eficacitate sporită în acest tur de campionat. C. Prodan şi Boaru au înscris împreună în cele 11 etape desfăşurate până acum în Liga Secundă de 7 ori din totalul celor 10 goluri pe care echipa ardeleană le are în cont.

De partea cealaltă, antrenorul Costel Pană va trebui să găsească cât mai repede o variantă optimă în atac, pentru că Budean s-a accidentat în meciul cu Corvinul şi va absenta cel puţin două săptămâni. În locul său va fi introdus ca titular Ciortan, despre care suporterii echipei vâlcene au fost de acord că ar fi reuşit goluri mai multe pentru „municipali” dacă ar fi jucat atâtea minute câte a jucat Budean în acest tur. Altfel, după cartonaşul roşu primit în partida precedentă cu Corvinul Hunedoara, Victor Lepădatu, o piesă importantă din angrenajul CSM-ului nu va putea fi utilizat la Mediaş.

 

Se îngroaşă gluma?

După un sezon în care-a fost revelaţia Diviziei B şi s-a bătut pentru promovare alături de „U” Craiova, Unirea Urziceni şi Petrolul Ploieşti, la CSM Rm. Vâlcea nu mai curge deloc lapte şi miere. Echipa pregătită acum de Costel Pană şi Dumitru Teleşpan traversează o criză acută şi este greu de spus unde se va opri căderea. În ciuda calificării până în şaisprezecimile Cupei României (după ce au eliminat doar grupări din Liga a III-a, fără pretenţii deosebite) şi mai ales a celor patru puncte smulse în deplasare, la CFR Timişoara (victorie cu 2-1 pe un teren unde recent s-a încurcat Dacia Mioveni) şi „U” Cluj (un rezultat de egalitate preţios în faţa actualei lidere a Seriei a II-a), „municipalii” sunt incapabili să-şi impună jocul pe teren propriu. Aşa se face că-n Zăvoi, din şase meciuri disputate până acum în acest tur de campionat, jumătate au fost pierdute, în faţa unor adversari care nu sunt deloc printre cei de care ar fi trebuit să ne temem. Deşi accederea într-o fază atât de avansată a Cupei României ar fi trebuit să-i liniştească pe spectatori, publicul vâlcean pare total dezinteresat de această competiţie şi nu vrea decât ca echipa să se comporte bine în campionat. Probabil că posibila împăcare între suporteri pe de o parte, antrenori şi jucători de cealaltă parte, s-ar fi putut produce dacă disputa cu Rapid s-ar fi jucat în Zăvoi. Altfel însă, la Piteşti, le va fi greu vâlcenilor să facă faţă giuleştenilor, iar un eventual eşec s-ar putea să se întoarcă precum un bumerang tot împotriva CSM-ului. Care va primi apoi vizita echipei Dacia Mioveni, una dintre grupările care ocupă o poziţie fruntaşă în ierarhia seriei. Iar atunci, încă un rezultat negativ le-ar fi fatal „municipalilor” şi, de ce nu?, chiar antrenorului Costel Pană, redevenit iarăşi ţinta principală a oamenilor din tribune.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button