„Gaitele” nu se tem de adversar, cât de arbitraj
Avântul Reghin – Oltchim Rm. Vâlcea
„Gaiţele” nu se tem de adversar, cât de arbitraj
Meciul cu Athletic Sibiu sau, mai bine spus, înfrângerea din etapa precedentă a fost deja uitată de Gaiţă şi compania. De fiecare dată, în fotbal, nu mai contează ce a fost, indiferent că ai învins sau ai pierdut, ci important e meciul care vine. Şi la Oltchim se aplică această regulă, astfel că trupa lui Diculoiu şi-a îndreptat toată atenţia către partida cu Avântul Reghin, una de interes pentru ambele combatante. FC Oltchim trece printr-o perioadă mai dificilă în care a obţinut doar un punct din 3 etape şi doreşte să revină pe podium după această rundă, în timp ce adversarii, aflaţi la doar un punct distanţă în spatele vâlcenilor, după eşecul de la Trans Sil Tg. Mureş, nu-şi permit un nou pas greşit, mai ales pe teren propriu. După experienţa avută etapa trecută cu brigada de fete şi nu numai, grupării vâlcene de Liga a IV-a nu-i este frică neapărat de adversar, unul de nivel mediu, dealtfel. Se teme mai mult pentru prestaţia brigăzii de arbitri. Antrenorul „chimiştilor”, Costel Gaiţă, a afirmat că, deşi „nu cunoaştem adversarul şi venim după o perioadă mai puţin reuşită, după o înfrângere”, vor merge cu Avântul Reghin la victorie, „să ne reabilităm”, mai exact. „Cred că dacă vom reuşi să jucăm precum în meciul cu Athletic Sibiu nu avem cum să pierdem jocul. Dar mai poate interveni şi arbitrajul, la fel şi adversarul. Nu putem să mai avem încredere în prestaţiile arbitrilor după ce ni s-a întâmplat în ultima perioadă”. „Parcă ne urmăresc peste tot să ne toace”, s-a plâns Gaiţă.
Partida va fi arbitrată la centru de Codruţ Nicoară, ajutat la cele două linii de asistenţii Liviu Morari şi Mariel Urs (toţi din Braşov). Rezervă: Eugen Mocan (Tg. Mureş). Observator: Ilie Puia (Oradea).
Pentru FC Oltchim ar putea evolua: Monea – Glăvan, Bărbuţ, Marinescu, Creangă, Nicorici, Olaru, Roşoagă, Negrescu, Vali Popa, Preda.