Liga IV

Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti!

FC Govora – Electra Rm. Vâlcea 2-2 (2-2)

Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti!

Miercuri, 6 septembrie, FC Govora a întâlnit pe teren propriu formaţia antrenată de Lucian Giurcă, Electra Rm. Vâlcea, în prima etapă a Ligii a IV-a, rămasă restanţă ca urmare a solicitării echipei gazdă de a amâna meciul. Ambele grupări luaseră deja contactul cu noul sezon competiţional. FC Govora a văzut ce înseamnă lipsa de pregătire, de organizare chiar pe terenul din Treapt, de la Horezu, unde Flacăra a cam făcut instrucţie cu ei (scor 5-1), iar Electra şi-a închegat bine relaţiile de joc încă din primul meci când a făcut scor (6-0) cu „minerii” din Costeşti, surprinşi de acest debut de campionat. Aşadar, meciul nu s-a disputat la vremea respectivă, odată cu celelalte meciuri ale rundei, pentru că FC Govora cu greu putea strânge atunci 11 jucători. Bucuroiu de la Electra a fost de acord cu amânarea: „Puteam să mă opun şi câştigam la masa verde cu 3-0, dar în acest caz exista riscul ca FC Govora să nu se mai înscrie în campionat şi ne erau luate cele trei puncte! N-am fi câştigat nimic. Măcar aşa am smuls un punct la Govora, acolo unde multe echipe vor avea probleme! Asta e… facerea de bine e ca proverbul: pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti!”

Graţie celor spuse şi uitându-ne la componenţa celor două echipe, meciul avea o favorită. După aspectul din debutul meciului se părea că trupa lui Bucuroiu va realiza un nou scor de tenis cu formaţia din staţiune. Însă jucătorii echipei oaspete şi-au respectat blazonul doar vreo 20 de minute din prima parte a disputei când şi-au creat numeroase ocazii şi au înscris două goluri. Mai întâi Mătăsaru a trecut lejer printre câţiva jucători adverşi, l-a păcălit şi pe goalkeeper-ul advers şi a şutat la poartă. L. Pufu a vrut să-şi treacă el numele pe lista marcatorilor însă doar s-a interpus şi ca un bun apărător al echipei adverse a trimis balonul pe lângă bara laterală. S-a revanşat, totuşi, imediat la o fază similară. Mătăsaru a şutat la poartă, Ştefăneanu a respins, Laurenţiu Pufu a urmărit balonul pentru faza a doua şi…0-1. Practic era o singură echipă pe teren. În minutul 10 Mătăsaru a trecut de puţin pe lângă o altă reuşită, ţintind bara laterală. Apoi a urmat prima ocazie a gazdelor. Marica a reuşit să ia prim-planul în duel cu adversarul, a rămas într-o poziţie favorabilă de a şuta şi a făcut-o, însă dezamăgitor, pe lângă poartă. În minutul 19 echipa oaspete şi-a majorat avantajul. O fază de atac a gazdelor s-a transformat în contraatac pentru Electra care a dus scorul la 0-2 prin Ninciuleanu ce a şutat plasat, de la marginea careului. Până aici a mers jocul râmnicenilor. Apoi au dezamăgit. În nici un caz nu au arătat ca o echipă care ţinteşte promovarea. În minutul 29 au marcat şi govorenii. Chelcea a insistat la o minge pierdută de echipa sa, a recuperat, balonul a ajuns la Bodescu şi apoi în careu la Bîrlogeanu care-a trimis pe centrul porţii, printre picioarele goalkeeper-ului Dina: 1-2. După s-a remarcat portarul Ştefăneanu care-a scos un gol ca şi înscris. În minutul 36 FC Govora a restabilit egalitatea. Bodescu a primit la limita ofsaidului şi a şutat pentru 2-2. Pe final de repriză a fost şi Glodeanu în aceeaşi situaţie după o centrare bună a lui Sima, însă nu a valorificat ocazia avută, scorul rămânând neschimbat. În repriza a doua oaspeţii nu au prea mai arătat nimic. Au avut câteva ocazii de a mai înscrie, dar portarul gazdă şi-a făcut cu prisosinţă datoria. Şi gazdele şi-au creat câteva acţiuni importante de unu la unu cu portarul advers, dar finalizarea nu a fost cea dorită. Ambele echipe au terminat meciul în inferioritate numerică. Govorenii şi-au pierdut vârful de atac, pe Marica, după ce acesta a înscris un gol frumos cu mâna şi a primit al doilea galben, iar Ninciuleanu a primit al doilea avertisment după ce şi-a oprit neregulamentar adversarul aflat într-o situaţie bună de a marca.
Au arbitrat: Cătălin Buşi – la centru, ajutat la cele două linii de Florin Păunescu şi Nicolae Dobrică. Observator: Viorel Neacşu
Au evoluat formaţiile:
FC Govora: Ştefăneanu – Stătescu, Hamza, Geiculescu, Bîrlogeanu, Sima, Chelcea, Smaranda, Marica, Glodeanu, Bodescu. Au mai jucat: Butănescu, Nedeloiu şi Vintilă. 
Electra Rm. Vâlcea: Dina – Bîzgan, Nicolaescu, Panait, Ninciuleanu, Florescu, Mitrache, Sobolu, Mătăsaru, Pufu, Stoica. Au mai evoluat: Smeada, Boghiu, Cherăscu şi Anuţa.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button