Diverse

A fost statutara Adunarea Generala a AJF?

A fost statutară Adunarea Generală a AJF?

Ora oficială de începere a Adunării Generale era 11.00, dar ea nu s-a respectat. La ora programată nici un sfert din numărul celor care ar fi trebuit să fie nu sosiseră la şedinţă. În aceste condiţii preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Dumitru Buşe, invitat la Adunare, a fost nevoit să aştepte minute bune. La începutul şedinţei s-a comunicat oficial (nu ştim dacă s-a scris şi în procesul verbal) că AJF are un număr de 85 de membri afiliaţi cu drept de vot şi că, potrivit statutului, pentru ca Adunarea să poată avea loc este necesar un număr de 56 delegaţi prezenţi. La apelul făcut de secretarul instituţiei a rezultat că în sală ar fi 59 de delegaţi! Cu scuzele de rigoare, dacă am omis pe cineva, din fotografiile efectuate de redactorii publicaţiei ARENA a rezultat altceva.

De la echipele din Divizia D au fost prezenţi: George Popolan (FC Vartex), Liviu Badea (Topologul N. Bălcescu), Costel Şerban (Luncavăţul Popeşti), Gigi Bucuroiu (Electra Rm. Vâlcea), Nicolae Vâlcu (Olteţul Zătreni), Săraru junior (AS Şirineasa), Marian Matei (Alma Lex Drăgăşani), Dumitru Dobre (Petrolul II Drăgăşani), Florentin David (Forestierul Băbeni), Mihai Manea (Minerul Berbeşti), Cristi Manu (Sportul Rm. Vâlcea), Lari Mihăilă (Cozia Rm. Vâlcea), Mihail Diaconescu (Unirea Tomşani). Deci, 13 echipe!

De la echipele din Divizia Onoare au fost prezenţi: Ionel Dobre (Oltul Dăeşti), Nicu Voicescu (Cerna Fârtăţeşti), Ionel Spârleanu (AS Creţeni), Siliminel Diaconescu (Saldi Cernişoara), Florin Mănoiu (Dinamo Vâlcea), Constantin Andrei (Prima Prundeni), Costel Ţăpârlan (Zorile Scundu), Ion Popescu (AS Mihăeşti), Ion Ionescu (Inter Suteşti), Florentin David (FC Băbeni), Daniel Comănescu (Montana Izvorul Rece), Nicolae Şerban (Viitorul Buneşti), Tică Nistor (Progresul Măldăreşti), Ticuţă Berbecel (Lotru Voineasa), Mitică Drăgănescu (Forestierul Romani), Mitică Cumpănaşu (Unirea Tricolorul Goleşti), Cosmin Popescu (Energia Malaia), Ivan Jinaru (Păstorul Vaideeni), Ion Mazilescu (Juventus Roeşti), Nicu Strâmbeanu (Victoria Frânceşti), Dorin Udrea (Topologul Galicea). Deci, 21 echipe!

De la echipe neparticipante în campionat: Sandu Crânguş (Steaua Nicolae Bălcescu), Rică Rădescu (Sănătatea Govora), adică doi participanţi.

De la echipe de juniori şi nou-constituite: Alex Morariu (CSM Drăgăşani), Vicenţiu Marinescu (Flacăra 2000 Horezu), Nicolae Bugheanu (CSŞ Rm. Vâlcea), Dan Zguroiu (FC Sporting), Dănuţ Omeag (Aditen Govora). Încă cinci delegaţi… Echipe reprezentate în sală, dar ai căror delegaţi n-au fost cunoscuţi de redactorii de la ARENA, ar mai fi fost maxim 13 delegaţi, însă e posibil ca trei dintre persoanele respective să nu fi avut delegaţii. Totuşi, acestea ar fi: Real Cernişoara, Ştiinţa Grădiştea, ALX Mateeşti, FC Govora, Steaua Mânăstireni, FC Budeşti, Arena Pietrari, Dinamo Horezu, Măgura Slătioara, Viitorul Călimăneşti, Viitorul Foleşti, CSR Măciuca şi Ceramica Lungeşti. Aşadar, la numărătoarea noastră, de mai sus, a rezultat un total de 54 echipe! La acelaşi număr au ajuns şi alţi delegaţi, dar s-a păstrat tăcerea de teama ca nu cumva adunarea să se amâne pentru a doua zi. Au existat persoane care au contesta mai mult în şoaptă dreptul de vot al tânărului Săraru, fiul primarului de la Şirineasa, pe motiv că acesta n-ar fi avut 18 ani, însă contestările verbale ne-au fost transmise după şedinţă şi nu am reuşit să verificăm veridicitatea acestor îndoieli. Un alt aspect concret de data aceasta îl constituie prezenţa lui Florentin David ca delegat al ambelor echipe din Băbeni. El a răspuns apelului, la început, şi pentru FC Băbeni, şi pentru Forestierul. S-a mai strigat la început drept prezenţi Cristi Petrescu (Minerul Costeşti) şi Cristi Lazăr (FC Teleşpan), însă aceştia n-au prea stat prin sală, şeful AJF apelându-l la a doua numărătoare pe Lazăr să vină imediat la şedinţă!

Prima votare dezvăluie neregulile

Dacă în procesul verbal al şedinţei s-a consemnat întocmai ceea ce s-a dictat de la prezidiu, la prima votare, atunci când a fost respinsă propunerea de a-i obliga pe jucători să se prezinte cu cărţile de identitate la meciuri, înseamnă că avem şi prima dovadă a lipsei cvorumului Adunării Generale. S-a spus că „21 sunt pentru, 28 împotrivă şi nici o abţinere”. Deci, matematic, rezultă că în sală se aflau doar 49 de delegaţi, cu 10 mai puţini decât anunţase conducerea AJF la început.

La votarea variantelor aberante au fost prea mulţi!

Situaţia este complet diferită în privinţa votului celor două variante aberante de modificare a sistemului competiţional. La varianta I, cu retrogradarea unui număr de 8 echipe din Divizia D, au fost 44 voturi (15 pentru, 24 împotrivă şi 5 abţineri) iar pentru varianta a II-a, cu meciuri de baraj pentru promovarea campioanelor de la Onoare, au votat 42 de delegaţi (9 pentru, 22 împotrivă şi 10 abţineri). Asta arată fie că s-a votat de două ori (şi la o variantă şi la cealaltă) fie că în sală ar fi fost 86 de delegaţi!

Mai avem o dovadă a absenţei cvorumului

Când s-a trecut la alegerea reprezentanţilor cluburilor afiliate în Biroul Executiv, a fost ales cu 13 voturi pentru şi unul împotrivă (Bogdan Nicula de la Pesceana) ca reprezentant al divizionarelor D primarul Costel Şerban de la Popeşti. Din partea echipelor din Divizia Onoare a fost ales Ionel Spârleanu cu 18 voturi, în timp ce învinsul său, Dumitru Drăgănescu, a avut doar 13. Cluburile de juniori l-au ales pe Dan Zguroiu. Numărând voturile exprimate (14 la D şi 31 la Onoare) rezultă că reprezentanţi ai cluburilor de copii şi juniori şi reprezentanţi ai echipelor neparticipante în competiţie ar fi de peste 10, ceea ce nu avea cum! În concluzie, din nou, o dovadă că incompetenta conducere a AJF a ţinut o Adunare Generală fără a avea cvorum. Aşa ceva nu se întâmpla nici în perioada mult-hulitului profesor Zbârnea!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button