Diverse

Persu a trecut la actiunea de dezinformare

Încercând să facă pe durul şi prezentând jumătăţi de adevăr,

 

Persu a trecut la acţiunea de dezinformare

 

După o conferinţă de presă în care n-a spus mare lucru, iar presa a aflat ce a trebuit să ştie doar întrebând cu insistenţă, preşedintele Mihai Persu de la AJF a dorit să facă pe durul şi a pornit un atac sub centură cu… gura (adică vorbind, nu vă gândiţi la altceva!) şi a prezentat jumătăţi de adevăr prin care urmărea să arate că el este prea-cinstitul preşedinte, prea-competentul şef, iar subsemnatul îl îndeamnă la lucruri necurate!

 

Performanţa între promovare şi retrogradare

 

Prima jumătate de adevăr a fost aceea în care a spus cu răutate, iar eu pot considera chiar că a spus-o cu mârlănie, că unica performanţă a mea este aceea de a retrograda cu Unirea Tricolorul Goleşti din Divizia D în Onoare, chiar anul acesta. De ce este doar o jumătate de adevăr, poate nici atât? Pentru că Mihăiţă uită dragul de el să spună cine a re-înfiinţat, după 15 ani de absenţă, o echipă de fotbal în comuna Goleşti, chiar şi împotriva puterii pesediste în rândul căreia avea numeroşi colegi. Miţă nu vorbeşte nimic nici de performanţa promovării unei echipe de fotbal din Goleşti, în premieră, în Divizia D. El nu spune al cui este acest merit, aşa cum nu spune că Florin Mănoiu a susţinut cu prietenii săi timp de aproape un zece ani o echipă ce n-a primit nici un sprijin din partea autorităţilor locale. Cupa primită reprezintă dovada unei performanţe pe care Gheorghe Constantin a apreciat-o… dar precum în poveştile cu Moş Ion Roată, nu-i nici o problemă că scuipă „boier Persu” acolo unde a pupat „vodă Costică”. Actualul şef al AJF nici măcar o diplomă făcută de imprimantă n-a listat pentru campioanele fotbalului judeţean, iar la insistenţele presei a promis, în sfârşit, că va face acest lucru la Adunarea Generală. Dar, pentru a încheia subiectul „performanţă” trebuie să recunosc faptul că n-am fost la fel de „competent” ca „Miţă” şi n-am preluat o echipă cu un fond bogat de jucători valoroşi (vezi numele lor şi unde au ajuns după ce au plecat de la echipa valorosului preşedinte) pentru a-i transfera pe sume frumuşele pe care apoi să le toc fără nici un rezultat, aşa cum s-a întâmplat cu distrusa FC Vâlcea cu care mai-marele AJF a ajuns pe orhoalele fotbalului judeţean. Am luat, cum spuneam, vreo zece băieţi din izlaz, alţii de prin curtea şcolii, i-am dat pe mâna unor antrenori serioşi şi au obţinut performanţe într-un campionat unde pasiunile sunt mai determinante decât banii. Graţie lor s-a ridicat prestigiul unei localităţi despre care nimeni nu spunea nimic în fotbalul vâlcean, iar la fel ca mine şi ca ei sunt alţii pe care-i respect şi cărora le urez succes în continuare: Dan Săraru la Şirineasa, Vali Badea la Nicolae Bălcescu, Bebe Voicu la Guşoeni, Ionel Spârleanu la Creţeni, familia Dobre la Pesceana, iar exemplele ar putea continua.

 

Programul şefului la AJF e incert

 

Un alt adevăr prezentat pe jumătate este cel legat de o aşa-zisă „ilegalitate” pe care a făcut-o şeful AJF la rugămintea mea. Pentru că n-a spus lucrurilor pe nume, trebuie să le fac publice, să ştie oricine cât de mult munceşte AJF-ul în folosul echipelor. Totul a plecat de la faptul că într-o zi de vineri, când programul la AJF a fost mai scurt, la fel ca şi săptămâna trecută, un jucător al echipei Unirea Tricolorul Goleşti n-a găsit pe nimeni căruia să-i plătească o cauţiune pentru a avea drept de joc (pentru cumul de cartonaşe galbene). În acest caz i-am solicitat marelui preşedinte Persu să ţină cont de acest aspect, să ştie că am vrut să plătim vinerea, că n-am găsit pe nimeni la AJF, că jucătorul va evolua, dar aducem „amenda” imediat cum se va deschide la „prăvălia” fotbalului judeţean. A fost de acord, dar luni s-a întors! A spus că e vina noastră că am lăsat totul pe ultima zi şi că ar trebui să amendeze echipa. Apoi, ca să arate ce băiat bun e Mihai, a spus că „ne-a iertat” şi nu ne mai amendează echipa, asta după ce, desigur, jucătorul îşi plătise toate obligaţiile. Ori, vinovat în acest caz era AJF-ul că şi-a scurtat programul vinerea fără să anunţe, iar atunci, probabil ca să dea vina pe presă, a şi făcut un orar pe care l-a pus la secretariat, însă n-a procedat la fel şi în ceea ce-l priveşte. Chiar aşa: când o să afişaţi programul dumneavoastră de lucru la AJF, domnule Persu, să ştie şi echipele de pe urma cărora câştigaţi un venit frumuşel, cam câte ore petreceţi în folosul lor şi când puteţi fi găsit la muncă, nu la firmă sau pe la bănci şi alte acţiuni paralele cu fotbalul.

 

Câte puncte au fost „furate” echipei?

 

Persu uită să prezinte tot adevărul atât în privinţa acestor aspecte cât şi a celor legate de modul cum a fost tratată echipe de fotbal Unirea Tricolorul Goleşti. El nu mai suflă o vorbă acum de faptul că a fost rugat telefonic, în pauza meciului, de cei din Bălceşti (care aveau jucători pe fals) să intervină şi să nu piardă un meci din oficiu, meci la care trecuseră în raport un oficial aflat în stare de suspendare. Dacă AJF-ul lui Miţă era aşa corect, Unirea Tricolorul nu trebuia să mai plătească o contestaţie, ci ar fi câştigat la „masa verde” direct. La fel ar fi câştigat goleştenii şi meciul început fără oameni de ordine, pe răspunderea oficialilor, sau, dacă este aşa corect domnul Persu, să spună cum a fost posibil ca la ora disputării unui meci echipa adversă să aibă jucători suspendaţi în teren şi pentru care la două zile distanţă se face o plată „retroactivă”. Ori, când vezi că oficialii AJF procedează aşa, iar autorităţile din localitatea pe care o reprezinţi nu ajută cu nimic fotbalul, atunci cum poţi evita o retrogradare?

Ceea ce nu ştie acest preşedinte vremelnic este că, în urma direcţiei greşite în care cred că îndreaptă fotbalul judeţean şi ca urmare a nepăsării autorităţilor goleştene care au mer până acolo încât au permis folosirea vestiarelor de la echipa de fotbal pe post de grajduri, luasem decizia de a mă retrage atât din Biroul Executiv al AJF Vâlcea cât şi din conducerea echipelor Unirea Tricolorul Goleşti şi Dinamo Rm. Vâlcea. În ultimele zile am ajuns la concluzia că greşesc dacă-i las pe incompetenţi să-şi facă de cap, aşa că, la rugămintea mai multor preşedinţi de cluburi, le voi fi alături, iar Mihai Persu nu va scăpa de mine în războiul pe care el l-a pornit împotriva fotbalului judeţean.

Florin MĂNOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button