Liga Nationala

La Moeciu, Oltchim ia viteza!

La Moeciu, Oltchim ia viteză!

 

Doar trei zile s-au odihnit handbalistele pregătite de Gheorghe Tadici şi Popa Seviştean, iar apoi au trecut din nou la treabă. După cantonamentul de pe litoral, vâlcencele s-au deplasat acum la Moeciu, o zonă extrem de pitorească a ţării, acolo unde îşi vor încărca cu adevărat bateriile în vederea viitorului sezon competiţional. Tadici şi o parte dintre elevele sale cunosc perfect localitatea braşoveană şi condiţiile de acolo, în ultimii ani Moeciu fiind locul unde de regulă „tricolorele” s-au pregătit de fiecare dată înainte de competiţiile majore. În primele patru zile ale stagiului braşovean, elevele lui Ghiţă Tadici au avut de tras din greu în numeroasele alergări pe pante. Abia din a cincia zi, fetele de la Oltchim au intrat în sala de sport, unde au pregătit cu minuţiozitate câteva dintre schemele tactice predate de selecţionerul echipei naţionale. Două antrenamente pe zi şi-un efort aproape supraomenesc, iată ingredientele cu care Tadici încearcă să le inoculeze jucătoarelor acea sete de handbal, de performanţă.

Vâlcencele au zdrobit HCM Roman

După ce a învins de câte două ori pe Tomis Constanţa şi HC Zalău în timpul cantonamentului de pe litoral, Oltchim Rm. Vâlcea a jucat duminică încă o partidă de pregătire, în compania grupării ce va reprezenta România în Cupa Challenge, HCM Roman. Meciul s-a jucat la Moeciu, localitate montană unde cele două echipă se află în pregătire. Vâlcencele s-au impus cu 38-26, iar Tadici le-a dat prilejul tuturor jucătoarelor pe care le are la dispoziţie să evolueze cât mai mult pe teren, pentru a se convinge pe potenţialul lor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button