Vâlcea domina handbalul juvenil românesc

După încă un titlu naţional câştigat de CS Oltchim,

Vâlcea domină handbalul juvenil românesc

Handbalul feminin vâlcean, la nivel juvenil, s-a încununat la începutul lunii iunie cu un nou titlul naţional. Pentru a cincia oară consecutiv, tinerele handbaliste de la Oltchim s-au dovedit a fi cele mai bune din ţară, confirmând investiţiile făcute în aducerea lor la Vâlcea. Am stat de vorbă cu artizanul acestui succes, antrenorul Radu Georgescu, de care se leagă ultimele două trofee cucerite de Oltchim, iar acesta ne-a dezvăluit lucruri inedite din „bucătăria” clubului vâlcean, despre felul cum se încropeşte o echipă puternică.

Instruirea individuală a avut prioritate

* Aţi participat recent cu echipa de junioare I a clubului Oltchim la turneul final al Campionatului Naţional rezervat acestei categorii de vârstă de unde v-aţi întors cu o performanţă notorie, poate unică în ţară, de a câştiga de cinci ori consecutiv titlul naţional.
– Într-adevăr, nu s-a mai întâmplat asta şi de aceea îi felicit în primul rând pe predecesorii mei, care-au lucrat înainte la această echipă. În ultimele două ediţii, titlurile naţionale îmi aparţin şi mă refer la formarea echipei şi la pregătirea sportivelor. A fost mai întâi Maria Tork-Duca, apoi Mihaela Berbecaru şi acum eu! Bineînţeles împreună cu doamna Rouă, cu care am colaborat foarte bine!

* Cum a fost turneul de la Mediaş? Aţi început cu o înfrângere, dar totuşi aţi luat aurul!
– Turneul a fost greu, nu neapărat pentru că am început cu stângul. Personal, primul meci cu CSŞ 5 Bucureşti chiar îl aşteptam ca pe o înfrângere. Calculul meu a fost să le dau un joc fals adversarilor, ca să creadă că Oltchim-ul este o echipă slabă. Într-adevăr, nu am stat la fel de bine ca anul trecut din punct de vedere al lotului de jucătoare, dar ca echipă ne-am comportat puţin mai bine. Le-am dat această pistă falsă, că putem fi învinşi, dar în gândul meu era altceva, că le vom învinge pe celelalte adversare. Le-am şi spus fetelor după acel meci cu CSŞ 5 Bucureşti că nu vom mai pierde nici o partidă până la final. S-au amuzat şi mi-au zis: „Iarăşi tacticile dumneavoastră!”. La ce s-au referit? Şi anul trecut, dacă vă aduceţi aminte, noi am intrat în turneul semifinal abia de pe locul 3. După aceea, la Bucureşti ne-am asigurat punctele de calificare la turneul final, însă ultimul meci cu Muntenia Bucureşti l-am pierdut. De ce? Tot pentru a-i pune pe adversari pe-o pistă falsă, ca să spună că Oltchim-ul e o trupă slabă, dezordonată. După care, când s-au trezit cu noi la turneul final, le-am luat cu totul cu fulgi, cinci victorii din tot atâtea posibile. Acum, la Mediaş, mi-am zis că din cinci meciuri, totuşi, pot să pierd unul.

* Cât de mult contează acest titlu naţional câştigat pentru elevele dumneavoastră?
– Eu zic că valorează enorm şi le dă mai multă încredere în cariera lor. Pentru mine însă, Campionatul Naţional de junioare nu e un scop în sine, ci este un mijloc de pregătire a sportivelor, pentru viitorul lor, pentru seniorat. Văd cum deseori, în meciurile din seriile preliminare, celelalte echipe se „omoară” între ele, sunt ambiţii şi orgolii nemăsurate. Eu nu gândesc însă aşa. Le pregătesc atent pe fete, am grijă să câştig meciurile de aşa natură încât să ocup unul dintre locurile care-mi asigură calificarea mai departe, dar contează mai mult să le instruiesc din punct de vedere tehnic, tactic, fizic. Ceilalţi antrenori pun mare accent pe pregătirea echipei în general şi nu au grijă de instruirea individuală a jucătoarelor, de specializarea pe posturi.

* Aţi pus mare bază pe pregătirea individuală, dar totuşi, omogenitatea echipei nu a avut de suferit?
– Nu, pentru că de-a lungul campionatului am învăţat în jur de opt combinaţii tactice, cu toate derivatele sale. Aveam soluţii tactice pentru fiecare sistem de apărare pe care ni l-ar fi pregătit adversarele, în funcţie şi de echipele pe care le aveam în faţă, cu jucătoare mai scunde, mai rapide, mai lente, mai înalte. Şi cu asta le-am dominat pe adversare! Nu numai prin pregătirea tehnică pe care-am făcut-o de-a lungul anului, prin care am căutat să aduc jocul la superlativ, ci şi prin pregătirea tactică. Ştiu că tactica este un element deosebit în pregătirea unui sportiv sau a unei echipe, pe care unii îl neglijează, din comoditate sau din neştiinţă.

* Au asimilat fetele tot ce le-aţi predat?
– Au ştiut totul perfect, au învăţat pe dinafară toate schemele de joc, care-au fost lucrate foarte mult la antrenamente şi exprimate în meciuri de-a lungul campionatului. Sunt unii antrenori care ţin expres ca echipele lor să bată la diferenţe astronomice, dar fetele nu învaţă nimic din acele meciuri. Noi am câştigat meciurile la 5-6 goluri, dar m-a interesat în special cum au acţionat jucătoarele tactic.

* La Mediaş, singurul adversar puternic era LPS Slatina?
– Ceva mai puternic, dar nu puternic! Şi am să vă spun de ce! Este într-adevăr o echipă, alcătuită din şapte jucătoare. Şi atât! Restul, au „uns” banca de rezerve, pentru că acesta e sistemul lor. Cele şapte fac tot, se apără, atacă, sar, şutează, dar dacă se accidentează una dintre ele n-au cu cine s-o mai înlocuiască dintre rezerve. În echipa noastră nu au existat rezerve. Ce-i drept, LPS Slatina este o echipă cu câteva fete bine instruite, nu însă din punct de vedere tehnic şi individual, cu o apărare agresivă, rea, dar atât! Au avut şi puţin ghinion pentru că o fată deosebit de talentată, pe care de altfel ne-am şi propus să o luăm la Oltchim, s-a accidentat chiar înaintea meciului cu noi, ruptură de menisc, iar asta s-a simţit. Le-am surprins cu o altă aşezare în teren şi am avut o gândire tactică şi-o disciplină net superioară.

* Aşadar, nimic, nu v-a stat în cale…
– Da şi nu! Da, pentru că toată lumea prezentă la acest turneu a fost de acord că noi am meritat titlul, şi nu, pentru că am mai întâmpinat şi alte greutăţi în acest sezon. Nu ne-a fost deloc uşor cu arbitrii! Nici la turneul semifinal de la Constanţa, nici la cel final de la Mediaş. Sincer vă spun, parcă „li s-a pus tuturor pata” pe Oltchim. Au încercat să ne scoată din cursă încă de la Constanţa, în meciurile cu Rapid şi cu Braşov. Iar la Mediaş, înfrângerea cu CSŞ 5 Bucureşti a venit puţin şi ca o consecinţă a prestaţiei arbitrilor!

O generaţie de succes

* Aţi avut în componenţa lotului o serie de jucătoare super-talentate, cum ar fi de exemplu, surorile Ţăcălie. Sunteţi mulţumit de prestaţia lor?
– Sunt foarte mulţumit, mai ales că au şi evoluat în unele condiţii mai speciale. Cea mică, Adriana, care joacă inter centru, a venit de la lotul naţional acum ceva timp, să fie vreo trei luni, semi-accidentată. Apoi, la meciul nostru de la Timişoara s-a accidentat şi mai mult: fisură a unuia dintre ligamentele superioare. Numai fisură, nu şi ruptură! Dar n-am mai forţat-o! Am avut în schimb grijă să le duc pe toate celelalte la acelaşi nivel. Pe sora sa mai mare, Alexandra, pe Florentina Ursachi, pe Loredana Gârju, pe Mihaela Teodorescu, în aşa fel încât să nu forţez doar una şi să am mereu jucătoare proaspete în teren. Nu vroiam să le folosesc în joc până la limita suportabilităţii, ci să le ofer şi momente de respiro! Adriana a făcut recuperare la Bucureşti şi am introdus-o în teren foarte puţin, atunci când a fost nevoie. Dar atât cât a intrat, nu ştiu dacă adunate toate minutele câte a jucat compun un meci, ea şi-a făcut datoria! Alexandra, care joacă inter, a avut şi ea o perioadă nefastă, dar în ultima perioadă a urcat mult în pregătire, mi-au plăcut eforturile ei, s-a achitat bine de sarcini, pot să spun peste aşteptările mele, ceea ce mă face s-o recomand mai departe, ca fiind o senioară de perspectivă.

* Vi s-a părut inspirată aducerea surorilor Ţăcălie la Vâlcea, mai ales că a existat o concurenţă acerbă în acest sens cu Rulmentul Braşov?
– Da, oficialii clubului au fost foarte inspiraţi că le-au adus la Vâlcea pe cele două surori. E un mare câştig! Adriana este o fată serioasă, tehnic mai trebuie să lucrez ceva cu ea, dar am destul timp, mai rămâne doi ani la noi, când pot să o învăţ foarte multe elemente tehnice şi să devină astfel o jucătoare deosebită. Mă bucură că este un mare caracter, părinţii ei sunt foarte interesaţi, au mare grijă de ea şi de sora sa Alexandra şi prevăd că Oltchim-ul va avea parte de o jucătoare extrem de valoroasă!

* Pe fiecare compartiment în parte, spuneţi-ne ce aport au avut jucătoarele în obţinerea acestui titlu naţional? Să începem cu portarii…
– Despre Olivia Costache, când am plecat la turneul final, pot să vă spun că aveam unele gânduri negre. Că nu e în formă, că nu am soluţii s-o „dublez”,  pentru că celălalt portar, Alina Zamfir, nu prea era bine pregătită pentru o asemenea competiţie, deşi a avansat într-un an, cât altele în zece, totuşi nu putea fi la un nivel ridicat! De aceea ne era teamă de poartă! Mă bucur că Olivia Costache ne-a surprins şi a făcut nişte jocuri deosebite, întrunind sufragii din partea tuturor antrenorilor, ea a luat şi titlul de cel mai bun portar al turneului. După acest turneu, după evoluţia ei, pot să spun că ea este o demnă urmaşă a Terezei Tamaş, pe care mi-o aduc aminte încă de pe vremea când era mică. Se aseamănă foarte mult între ele, ca ţinută, stil, mişcare în poartă, temperament.

* Extremele?

– În mod deosebit aici o remarc pe Mariana Cârstoaica, care-a evoluat pe partea stângă. Nu vreau să creez o dispută, deşi e bine să existe o concurenţă între ea şi sora ei, însă ţin să vă spun că la ora actuală, Mari o depăşeşte pe Aurelia. Pe partea cealaltă, nu pot să spun în mod deosebit că am avut jucătoare calificate pe acest post, pentru că nici una dintre ele, nici Aura Ivancu, nici Raluca Năstase nu sunt extreme dreapta de profesie. Dar aceste două fete au înţeles bine cum stau lucrurile, iar eu la antrenamente le-am învăţat să dea goluri de oriunde de pe semicerc. Şi nu doar s-au străduit, ci au şi dat o grămadă de goluri de pe partea lor!

* Pivoţii? Georgiana Coadălată a avut rivală?
– La acest turneu, pivoţii au plecat de la Georgiana în jos. Singura care putea să se mai ridice la valoarea ei a fost Iovănescu de la Constanţa. Georgiana este o fată deosebită şi este acum solicitată de către antrenorul Gheorghe Tadici să meargă la Zalău. Iar ca antrenorul lotului naţional să te solicite să vii la echipa lui, chiar dacă nu mai este acolo, înseamnă clar că Georgiana a ajuns o potenţială valoare.

* Linia de 9 metri?

– La acest capitol, Florentina Ursachi este o valoare în devenire. Am luat-o de la Bacău, iar munca depusă aici la Vâlcea timp de un an de zile, seriozitatea ei, a făcut-o să revină la lotul naţional de tineret, care se pregăteşte acum pentru Mondiale. E o mare realizare pentru ea. Pentru Vâlcea se întrevede astfel un viitor strălucit la linia de 9 metri, alături de Adriana Ţăcălie, aflându-se acum o jucătoare de mână stângă, Florentina Ursachi, cu forţă, detentă şi răutate în joc unică la nivelul ei. Deci oricum, în perspectiva a zece ani de acum, Oltchim-ul poate avea o linie de 9 metri foarte tare, ţinând cont că în curând se va reface şi Daniela Băbeanu. Ea a fost marea pierdere a echipei, nu numai la turneul final, ci şi în întregul campionat. Eu zic că ne-ar fi fost mult mai uşor cu ea în echipă. Sigur că e la fel de bună şi Loredana Gârju, care e acum cerută la Constanţa, de asemenea puternică a devenit şi Alexandra Ţăcălie, însă am resimţit uneori lipsa Danielei Băbeanu, liderul nostru de echipă până nu demult. Gândindu-mă la cele şase luni de pregătire pe care le-a pierdut mă întreb unde ar fi fost Daniela Băbeanu acum dacă ar fi jucat mereu?

Vor titlul şi-n 2007

* Cum va arăta structura echipei în sezonul viitor, acum că multe jucătoare vor pleca?
– Am reuşit în doi ani de zile, o sarcină pentru care domnul Gavrilescu m-a adus aici, să fac curăţenie de elemente negative comportamental şi de fete care nu prea au valoare. I-am explicat atunci că pentru mine valoare înseamnă jucătoare de lot naţional. Dacă tot investeşte clubul Oltchim în centrul de junioare atunci să investească pentru mai mult timp în jucătoare, cum a fost de exemplu cazul lui Ţăcălie, născută în 1989, care va mai rămâne aici doi ani de acum încolo. Dar repet, numai jucătoare componente ale loturilor naţionale de junioare sau de tineret. La momentul actual, cu excepţia lui Dişa, despre care sunt sigur că urmează şi ea să ajungă la loturi, tot ceea ce a rămas aici, generaţia 1988-1989, şi cu ceea ce am propus să fie aduse, vreo 6-7 jucătoare, toate sunt componente ale loturilor naţionale. Începând cu generaţia 1988, la Oltchim vor fi aduse doar jucătoare de lot. Vom lucra pentru pregătirea lor şi educarea în spiritul Oltchim-ului, educarea într-un adevărat spirit Oltchim: Ligă Naţională, cupe europene, echipa naţională. Vom aduce fete care să înţeleagă performanţa, vor primi o educaţie doar pentru locul 1. Dacă noi le educăm astfel de timpuriu – şi nu doar le aducem la Vâlcea ca să se laude că au venit aici şi că au ce mânca, unde dormi, că scrie pe spatele lor Oltchim – atunci vor fi jucătoare mari!

* Ce jucătoare intenţionaţi să aduceţi la viitoarea echipă de junioare a Oltchim-ului?

– Avem în vedere transferarea a două fete de la Slatina, un portar şi o extremă dreapta, pe care le cunosc foarte bine, le ştiu potenţialul. Sunt două jucătoare care pot să ducă mai departe tradiţia clubului la nivel de junioare. Ne gândim mereu în perspectivă şi vrem ca jucătoarele de la Oltchim să devină şi jucătoare de cupe europene. Asemenea handbaliste vrem să aducem, cu care peste 3-4 ani, când se vor maturiza, să ne batem în cupele europene, de aceea toate cele pe care le aducem la Vâlcea sunt jucătoare de lot naţional. În afară de cele de la Slatina, vom mai aduce două fete de la Bacău, extremă stânga şi extremă dreapta. Din generaţia 1990, luăm o fată de la Botoşani, are aproape 1,90 metri, stângace, pe care-am avut-o la lotul de cadete, o altă jucătoare de la Antilopa Bucureşti şi încă un portar, de la Sebeş. Vreau să vă spun că cei doi portari pe care-i aducem, cea de la Slatina şi cea de la Sebeş sunt componente ale lotului naţional 1988. Şi mai avem o surpriză! Domnul Tadici a găsit o munteancă, de pe la Bacău, ceva imens, cam în genul rusoaicei Polyanova. Sărăcuţa nu ştie nimic, dar asta mă bucură că pot să lucrez cu ea direct, curat! O cheamă Crina Aelenei, nu nume specific Moldovei. Eu zic că fata asta, dacă lucrez asiduu cu ea, poate să progreseze enorm în câţiva ani. Am văzut-o, am testat-o, are calităţi motrice şi fizice deosebite, e sănătoasă. Vroia numai la Oltchim, pentru că a auzit la televizor de clubul nostru. Când Tadici a avut meci cu Zalăul la Roman, s-a dus cu tatăl ei acolo, iar Tadici a trimis-o la mine la Vâlcea. Am pregătit-o deja vreo două săptămâni şi precum în poveştile cu Harap-Alb, învaţă într-o zi cât altele în zece! E născută în 1990, unii chiar ar zice că e târziu să se apuce acum de handbal, dar la calităţile pe care le are poate să ajungă şi-n lotul naţional.

* Cum vedeţi colaborarea cu domnul Tadici, de la echipa de senioare? Îi veţi propune jucătoare de viitor pentru echipa mare?
– Mă cunosc cu domnul Tadici de foarte mult timp, avem o vârstă amândoi. Spre deosebire de domnul Bădulescu, cu care nu ştiu dacă am vorbit de 3-4 ori, în privinţa lui Tadici e altceva. Ne respectăm reciproc, iar eu, moral, l-am susţinut, când era la Mondiale, i-am trimis tot felul de mesaje de încurajare. Îmi place cum lucrează, am fost contra tuturor care l-au blamat vizavi de temperament, dar aşa ceva este normal. Şi mie îmi spun foarte mulţi că sunt foarte temperamental, „nebunul de Georgescu”, dar haideţi să ne uităm la marii antrenori ai lumii. La Trefilov sau la antrenorul Franţei, la cel al Ucrainei, al Ungariei. Este tensiunea jocului, iar lumea nu trebuie să înţeleagă altceva. Noi nu suntem nici isterici, dar tonul pe care-l foloseşti, mai accentuat, mai puţin accentuat, mai furios, astea sunt condiţii pentru a te impune. N-ai bici, ca la circ! Ai în schimb vocea. Acesta e Tadici. Dacă tot zice lumea că e un nebun, de ce l-au urmat fetele pe Tadici la Vâlcea? Aceiaşi bani îi câştigau şi la Zalău. Dar au urmat omul şi antrenorul Tadici, valoarea pe care o are l-a impus în faţa fetelor! Tadici a crescut junioare la Zalău, iar înainte de cele titluri ale Oltchim-ului, el a fost campion cu junioarele lui. Asta se întâmpla în 2001. Sunt convins că va face o treabă bună la Vâlcea şi că voi colabora foarte bine cu el.

* La anul veţi continua munca şi la echipa de Divizia A. Cu ce obiectiv veţi pleca la drum?
– La acest nivel competiţional ne-am revăzut participarea şi-am ajuns la concluzia că a fost mult mai utilă formula din ediţia 2004-2005, când am jucat cu junioarele la senioare. Anul acesta am jucat şi cu senioarele, adică fete care au terminat junioratul. Numai că e o mare tâmpenie să mai facem la fel. Dacă avem o junioară bună, de ce să nu joace la Divizia A? Din clipa în care ne-am dat seama că o senioară nu mai are nici un viitor în handbal atunci este clar că trebuie să dăm credit tinereţii. Continuăm munca la Divizia A, dar de acum jucăm acolo tot cu junioarele I. Campionatul Naţional de junioare I este atât de slăbuţ încât nu ne ajută să facem din fete jucătoare valoroase într-un timp mai scurt. Cu junioarele avem voie să jucăm la distanţă de 24 ore, adică sâmbătă şi duminică, aşa cum am făcut-o în campionatul 2004-2005, când căpitan de echipă era Alexandrina Rouă. Jucam în Divizia A sâmbătă, apoi la junioare I duminică. Şi tot aşa!

* Veţi avea aşadar foarte mult de muncă şi-n sezonul viitor, când veţi  fi angrenat în două competiţii paralele. Mai speră Oltchim-ul într-o performanţă precum cea de anul acesta, locul 3 în Divizia A, urmată de titlul de campioană naţională la junioare I?

– Întotdeauna, mi-am luat munca în serios, pentru că în concepţia mea a ţine un copil să-şi piardă timpul, în loc să facă altceva sau să înveţe, înseamnă că ne batem joc de el. Locul 1 înseamnă pregătire, pregătire şi iar pregătire. Cine înţelege rămâne, cine nu, poate să se lase de handbal! Nu numai că mai sper într-o performanţă asemănătoare, dar eu zic că e certitudine. Pentru că pregătesc individual jucătoarele de aşa natură încât să poată în viitor să joace în Liga Naţională, în echipe de top din Europa. Ele nu pot decât să ia locul 1! În proporţie de 199 la sută, în mod sigur deci, vom fi din nou campioni la junioare. Fără discuţie, nu au cum să ne oprească! La cât talent au fetele astea, Ţăcălie, Ivancu, Băbeanu, Dişa, Ursachi, la câte mai ştiu şi eu, vom fi iarăşi campioni!

Nicolae CIUCESCU