Administratie

Aproape patru mii de hectare de teren agricol ramân necultivate

În acest an,  anunţă reprezentanţii DADR Vâlcea,

Aproape patru mii de hectare de teren agricol rămân necultivate

– Motivul: ţăranii nu prea au bani

Condiţiile meteo nefavorabile din ultimele luni au făcut ca lucrările campaniei agricole de primăvară să se finalizeze abia pe data de 10 mai, astfel înregistrându-se o întârziere de aproape o jumătate de lună. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală – Vâlcea, Ion Grebenea. Cu toate acestea, mai remarca reprezentantul DADR, situaţia este destul de optimistă. Până în prezent, din 70.048 hectare planificate, au fost înfiinţate culturi pe 64.350 hectare, ceea ce înseamnă atingerea unui procent de 92 la sută în ceea ce priveşte realizarea programului. Au rămas de înfiinţat culturi doar la legume, unde din 5.010 hectare s-au înfiinţat culturi pe 3226 hectare. Mai sunt de înfiinţat culturi de ardeioase, tomatele de toamnă şi varza de toamnă. La floarea soarelui, din programul de 250 hectare, s-au realizat culturi pe doar 100 hectare, ca urmare a faptului că societăţile care cultivau suprafeţe mari au decis să folosească terenurile pentru alte tipuri de producţii. În ceea ce priveşte porumbul, din 48.125 hectare planificate, s-au înfiinţat culturi pe 44.275 hectare. O bună parte din suprafaţa agricolă a judeţului, de aproximativ 3,5-4 mii hectare, va rămâne în acest an necultivată. Motivul: producătorii agricoli nu dispun de resursele materiale necesare.    

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button