Administratie

Avocaţii contestă taxa pentru sport

A dat zgârcenia în avocaţi! Peste 80 de membri ai Baroului Vâlcea contestă taxa pentru sport şi cultură, spre nemulţumirea primarului Mircia Gutău. „Din păcate, există oameni care au contestat şi contestă taxa pentru sport, această fabuloasă taxă de 80 de lei pe an. Cine credeţi a contestat această taxă? Avocaţii! Toţi spunem că vrem să sprijinim sportul, dar avocaţii au contestat această taxă de 7 lei pe lună. Este strigător la cer! Dacă domnii avocaţi stau în 7 lei pe lună atunci probabil s-a întors lumea cu fundul în sus. Îmi lasă un gust amar atitudinea lor, dar sunt convins că vom câştiga în instanţă. Dacă le-am cere pensionarilor să sprijine sportul vâlcean din puţinii bani pe care îi au sunt convins că nu ar spune nimic”, a precizat edilul Râmnicului.

Acesta a explicat încă o dată importanţa acestei taxe în special pentru sprijinirea fotbalului din municipiu. Numai pentru acest an Primăria Râmnicului a disponibilizat o sumă importantă în vederea refacerii terenului din Zăvoi. Lucrările vor începe săptămâna aceasta şi presupun cheltuieli totale de aproximativ 400 mii euro. Banii vor fi folosiţi inclusiv pentru refacerea părţii din spate a tribunei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button