Derbiul din Cernişoara, adjudecat de Saldi
De mai bine de doi ani, Saldi Cernişoara nu a reuşit să se impună în derbiul cu cealalată echipă din comună, Real, fiind considerată, până în campionatul acesta, drept cenuşăreasa comunei. Însă, ghinionul avea să fie spart la finele săptămânii trecute, atunci când echipa sponsorizată de Siliminel Diaconescu a învins cu 8-4 rivala din localitate, prin golurile lui Cristi Petcu (3), Laurenţiu Leanca (3), Alin Bacăr şi Victor Ştirbu. Victoria la diferenţă de patru goluri a adus celor de la Saldi încrederea că, pe viitor, legea în comună ar putea-o face chiar ei şi că Real merită să intre pentru ceva timp într-un con de umbră. „Sincer, căpătasem un complex de inferioritate în faţa celor de la Real, deoarece nu reuşiserăm să ne mai impunem de cel puţin două campionate. De fiecare dată când ne întâlneam cu ei, o „furam” destul de urât.
Însă, jucătorii mei au înţeles importanţa acestui derby local şi au tratat partida cu maximă seriozitate. Faptul că ne-am întărit în acest sezon s-a simţit destul de mult, însă trebuie să mai lucrăm la capitolul seriozitate. Îi felicit pe băieţi pentru jocul prestat şi sper să arate în continuare că sunt cei mai buni”, ne-a declarat Siliminel Diaconescu.
Diaconescu nu a putut lăsa nepenalizată atitudinea din etapa trecută a jucătorilor săi, atunci când au pierdut cu 9-0 în faţa Olteţului Alunu. „În meciul de la Alunu, o parte dintre jucători au venit cam euforici, după ce chefuiseră la o nuntă. I-am văzut că erau cam adormiţi, însă trebuia să disputăm partida. Au promis că nu se va mai întâmpla”, a mai completat Siliminel Diaconescu.
Din această săptămână, vor începe lucrările la noul stadion, care fi prevăzut cu tribune şi vestiare şi pe care Siliminel Diaconescu speră să-l inaugureze cu ocazia memorialului de anul viitor. (L.C.)