Diverse

Proiect Comenius, finalizat la Justinian Marina

În perioada 5-8 mai, la Grupul Şcolar Economic „Justinian Marina” din Băile Olăneşti are loc finalizarea proiectului multilateral Comenius intitulat „Cum să îmbunătăţim metodele de predare şi procesul de învăţare a limbilor străine în şcoală”. Alături de unitatea de învăţământ din Olăneşti, la proiect au mai participat următoarele şcoli partenere: Joniskio Zemes Ukio Mokykla (Lituania) şi Sogut Anadolu Lisesi (Turcia). Echipa de profesori români a fost alcătuită din: prof. Elena Rebenciuc (prof. coordonator), prof. Carmen Lascu, prof. Anca Berbec, prof. Aniuşoara Filip, înv. Diana Ştefănache, înv. Adriana Ciucă şi prof. Norica Groşenoiu (director).

Derularea proiectului a început în anul 2007 în România. A continuat cu vizite şi schimb de experienţă în Turcia (aprilie 2008) şi Lituania (octombrie 2008).
Printre obiective se numără crearea de material didactic prin promovarea muncii în echipă, schimb de experienţă de bună practică şi aplicarea inovaţiilor lingvistice între parteneri şi, nu în ultimul rând, promovarea învăţării unor limbi străine care nu se predau în şcoală.
Ca rezultate ale activităţilor, se numără pagina WEB a proiectului, DVD pentru învăţarea limbilor română, lituaniană şi turcă precum şi o revistă cu metode de învăţare a noilor limbi străine.
Impactul acestui proiect asupra elevilor şi profesorilor a fost major. Elevii au avut ocazia să se familiarizeze cu alte culturi europene, să participe la activităţi extracurriculare şi să folosească noi tehnologii de comunicare. Profesorii, la rândul lor, lucrând într-o echipă multiculturală, au realizat dimensiunea europeană a parteneriatului, au împărtăşit metode şi tehnici de învăţare şi au fost motivaţi pentru a stabili şi menţine noi parteneriate europene.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button