Politica

Din toamnă, Cristian Buican va fi noul preşedinte al PNL Vâlcea

După şedinţa Delegaţiei Permanente a TNL, organizată sâmbătă, la Băile Olăneşti, s-au desprins două concluzii care ar putea să-i intereseze pe vâlceni. 1. Cristi Iliescu, reprezentantul tinerilor liberali din judeţul nostru a fost ales în funcţia de secretar regional pe zona Olteniei. 2. Deputatul Cristian Buican a acumulat puncte preţioase în competiţia pentru preşedinţia filialei, deşi încă nu şi-a anunţat oficial candidatura. Parlamentarul este susţinut nu numai de tinerii din partid, de seniori şi doamne, ci şi de conducerea centrală a PNL. Prezent la întâlnirea de la Olăneşti, Ludovic Orban a lăsat să se înţeleagă că, într-adevăr, Emilian Frâncu a muncit foarte mult pentru partid, însă a explicat foarte clar că îi simte mult mai aproape pe Bogdan Pistol şi Cristian Buican, care formează o echipă puternică, agreată atât în teritoriu, cât şi în Râmnic.

În aceste condiţii, este previzibil rezultatul alegerilor interne din toamnă, când Buican are toate şansele să câştige cea mai importantă funcţie din organizaţie. De altfel, în majoritatea localităţilor vâlcene, el are numeroşi susţinători, toţi aceştia arătându-se siguri de succesul colegului lor în lupta pentru şefia PNL Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button