Cascadă de apă şi muzeu balnear în centrul Băilor Govora
VIN BANII! A ieşit soarele şi pe strada primarului Mihai Mateescu
Neglijată ani de zile de autorităţi, staţiunea Băile Govora pare a renaşte în 2009 din propria cenuşă. Potrivit primarului Mihai Mateescu, au fost deja alocate 55 de miliarde lei pentru un centru de informare turistică, un bazin de chinetoterapie şi în vederea realizării unui muzeu balnear. Banii au fost alocaţi de guvern în vederea susţinerii proiectelor de turism derulate în acest an.
Muzeu inedit
Este pentru prima oară când un primar din România doreşte să construiască un muzeu balnear. Mihai Mateescu a găsit deja şi soluţii în ceea ce priveşte acest obiectiv turistic imediat: în fosta casă de cultură. Primăria a câştigat recent în instanţă dreptul de a administra acest imobil.
„M-am luptat mult ca să dovedesc faptul că această clădire cu o arhitectură aparte este a oraşului. Am reuşit acest lucru şi mă bucur enorm, pentru că nu voiam ca aceasta să cadă în mâinile unor falşi proprietari, care, coincidenţă sau nu, fac parte dintre potentaţii vremii. Dovada cea mai clară prezentată în instanţă a fost un testament olograf al adevăratului proprietar – doctorul Iliescu, găsit la Iaşi. Împuşcăm doi iepuri o dată: oferim proiectului turistic sustenabilitate şi avem soluţia pentru partea de arhivistică a oraşului. Vă spun în exclusivitate că dorim să aducem aici elemente de tipăritură in memoriam pravila de la Govora şi, de ce nu, o tiparniţă, care să dea amprenta aceea istorică lăsată de Matei Basarab în 1640”, spune edilul. Cel mai probabil, licitaţia va fi lansată pe SEAP în maxim o lună.
Alpinariu
Un alt proiect extrem de important este cel de dezvoltare turistică a staţiunii Băile Govora, în valoare de 9 milioane de euro, care a fost deja declarat eligibil. Proiectul include un parc balnear, compus din fântână arteziană, alpinariu (cascadă de apă şi lumini), amfiteatru în aer liber, chioşc de fanfară, alei şi mobilier stradal moderne. Tot în parcul balnear vor fi amplasate bazinul de kinetoterapie şi centrul de informare turistică. Semnarea contractului va avea loc în luna iulie a acestui an.
Mihai Mateescu a reuşit să mai obţină alte 9 miliarde pentru construirea unui bloc social cu 25 de apartamente, în care vor fi mutaţi cetăţenii din casele naţionalizate, dar şi profesori, medici şi ingineri care muncesc în staţiune. „În şedinţa de Consiliu Local de miercuri, pentru prima oară în istoria oraşului, vor fi introduse 66 miliarde lei pentru investiţii. La aceşti bani se adaugă alte 2 miliarde pentru poduri şi podeţe. Eu spun că ne-am descurcat bine, chiar pe acest fond de criză. Eu spun că este o criză artificială, voită. Este treaba guvernului, care m-a dezamăgit prin votarea extrem de târzie a unui buget destul de sărac. Efectele se văd şi în turism”, mai spune edilul.
Investiţii în turism
În ceea ce priveşte investiţiile private în domeniul turismului, Mateescu se arată extrem de optimist. Până la sfârşitul acestei săptămâni, mai mulţi investitori spanioli sunt aşteptaţi la Govora de Mihai Handolescu, în vederea preluării de la acesta a satului de vacanţă şi a Vilei Silva. „Primăria le va sta la dispoziţie cu absolut tot ce este nevoie din punct de vedere al utilităţilor. Pe mine mă bucură că vin investitori, deşi este criză. Dacă ţinem cont de banii care vor fi investiţi în modernizarea Hotelului Palace, de baza modernă de tratament care se va face la Hotelul Parc, de Vila Ştefănescu din centrul oraşului unde se lucrează non-stop, proiectele primăriei finanţate cu bani europeni, ne dăm seama că se întâmplă ceva în turismul din Govora”, a încheiat edilul Mihai Mateescu.
Octavian HERŢA