Administratie

Căminele culturale, în atenţia primăriţei Sonia Iliescu

Majoritatea comunelor din Ţara Loviştei au avut în trecut probleme cu infrastructura, însă datorită priceperii primarilor care le administrează, acestea devin pe zi ce trece doar o amintire. Destoinicia de care dau dovadă oameni precum Sonia Iliescu de la Racoviţa, Ion Sandu de la Perişani sau Ion Nicolae de la Câineni face ca acest frumos ţinut din nordul judeţului să devină foarte atractiv din punct de vedere turistic. Pentru a-şi face comunele mai atrăgătoare, edilii mai sus menţionaţi îşi canalizează toată atenţia înspre înfrumuseţarea localităţilor pe care le administrează. De departe una dintre cele mai harnice primăriţe pe care le are judeţul Vâlcea este liberala Sonia Iliescu. De când a ajuns în fruntea comunei Racoviţa, şi-a sacrificat chiar şi viaţa de familie muncind zi-lumină pentru a creşte standardele localităţii sale.

După introducerea apei curente, asfaltarea drumurilor şi continuarea lucrărilor la reţeaua de canalizare, a venit rândul căminelor culturale să beneficieze de atenţia primăriţei Iliescu. „În această perioadă ne concentrăm atenţia către reabilitare căminelor culturale. Avem mari probleme la cele din satele Balota şi Racoviţa şi trebuie să acţionăm cât mai repede pentru a diminua pagubele. Am realizat un studiu de fezabilitate şi la o primă estimare se pare că avem nevoie de aproximativ 600.000 lei pentru le reabilita. La căminul cultural din satul Racoviţa trebuie refăcut în totalitate acoperişul pentru că plouă prin el şi se degradează întreaga clădire, dar trebuie schimbată şi tâmplăria care este destul de veche. În schimb, pentru cel de la Balota încercăm să obţinem banii necesari pentru reabilitarea întregii clădiri. Deja am făcut demersurile necesare la guvern şi Ministerul Cultelor pentru a obţine banii necesari demarării acestor lucrări, iar acum aşteptăm un răspuns care sperăm să vină cât mai repede”, ne-a spus Sonia Iliescu, primarul comunei Racoviţa. (R.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button