Administratie

În acest an, cele opt spitale mici din Vâlcea primesc de la CAS aproximativ 400 miliarde lei

Pentru o bună parte dintre angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea, weekendul trecut a însemnat o activitate extrem de încărcată, motivată de dorinţa de a încheia contractarea serviciilor medicale pentru 2009 în cele mai bune condiţii şi în timpul prevăzut, adică până pe 30 aprilie. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Dorel Constantinescu, în obiectiv s-au aflat serviciile spitaliceşti şi cele de recuperare-reabilitare a sănătăţii. Astfel, conform programarii, s-au încheiat contracte cu toate cele opt spitale mici din judeţ (Spitalul Municipal Drăgăşani, Spitalul Drăgoeşti, Spitalul de Pneumo-Ftiziologie «Constantin Anastasatu» – Mihăeşti, spitalele orăşeneşti Bălceşti, Brezoi, Horezu şi Spitalul de Cardiologie «Incarmed» – Călimăneşti), pentru o valoare anuală a serviciilor de 40.065.000 lei (respectiv 400 miliarde lei vechi).

Dorel Constantinescu mai precizează că, marţi, 28 aprilie, este prevăzută încheierea contractului şi cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, pentru care, corespunzator importanţei şi serviciilor pe care le oferă, este prevazut un buget mai mare decât al tuturor celorlalte spitale din judeţ, împreună. „În sectorul balnear, s-au încheiat 12 contracte (din care două cu SJU Vâlcea şi Spitalul Orăşenesc Horezu), pentru o valoare totală a serviciilor de 6.534.750 lei (65 miliarde lei vechi). Semnificativ pentru această acţiune-maraton a fost faptul că deşi bugetul alocat a fost mai mic decât în anul 2008, printr-o consultare permanentă şi corectă între CAS şi furnizorii de servicii s-a reuşit acoperirea tuturor nevoilor, astfel încât asiguraţii să nu resimtă aceasta situaţie, altminteri obiectivă”, a mai arătat reprezentantul CAS Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button