Oltul a înghiţit Olteţul
• după ce au împiedicat lidera din Orleşti, ioneştenii le-au făcut viaţa grea şi celor din Bălceşti
După remiza din urmă cu două etape, înregistrată în compania liderei Seriei a II-a din Liga a V-a (Voinţa Orleşti), scor 1-1, Oltul Ioneşti s-a dovedit încă o dată un obstacol de netrecut de către adversarele din campionat. De această dată, echipa din Ioneşti a reuşit să învingă cu 2-0 gruparea de pe locul secund (prin reuşitele lui Cozma şi Radu), diminuând considerabil şansele Olteţul Bălceşti de a mai spera la primul loc. Mădălin Ciucă, delegatul performerei rundei a 21- a din Liga a V-a, a ţinut să precizeze după încheierea partidei că elevii săi au făcut o pasiune din a răpune primele clasate. „Poate că poziţia din clasament nu indică faptul că am putea pune probleme echipelor care se bat pentru primul loc în serie. Însă nu e deloc aşa.
Am reuşit să ne impunem cu 2-0 în faţa Olteţului, într-o partidă în care victoria putea fi mult mai categorică. Chiar şi adversarii ne-au recunoscut superioritatea şi vreau să-i felicit cu această ocazie pentru fair-play-ul de care au dat dovadă. Rezultatele partidelor cu Voinţa Orleşti şi Olteţul Bălceşti fac cât tot campionatul. Am spus că vom deveni o trupă demnă de luat în considerare şi ne-am ţinut de cuvânt”, ne-a spus delegatul echipei Oltului Ioneşti, Mădălin Ciucă. (L.C.)