Politica

Alin Popescu va intra în PD-L, iar Constantin Neagoie în PSD

De curând, Consiliul Judeţean i-a repartizat ţărănistului Alin Popescu, primarul comunei Popeşti, sume importante în vederea realizării unor lucrări de infrastructură. De exemplu, el a primit un miliard de lei pentru finanţarea cheltuielilor privind recondiţionarea drumurilor din localitate. De tratament preferenţial a beneficiat şi primarul „independent” din Ioneşti, iar asta în condiţiile în care foarte mulţi edili PSD sau PD-L n-au primit deloc fonduri. Conform zvonurilor, explicaţia ar fi aceea că cei doi au intrat sub umbrela protectoare a coaliţiei de guvernământ. Alin Popescu le-a promis sprijin în alegerile europarlamentare şi prezidenţiale democrat-liberalilor, până la finele anului fiind posibil ca acesta să devină membru cu acte în regulă al PD-L. La rândul său, primarul din Ioneşti, Constantin Neagoie, a tratat cu PSD şi n-ar fi exclus ca el să fi semnat deja o adeziune la acest partid, având în vedere cele 2,5 miliarde lei primite pentru drumuri şi alte 2,2 miliarde lei vechi pentru amenajarea noului sediu de primărie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button