Administratie

Viceprimarul de la Valea Mare a demisionat

De câteva zile, locuitorii satului Tortoieşti, din comuna Valea Mare, beneficiază de reţea de aducţiune cu apă şi drumuri reabilitate. Primarul Constantin Briceag le-a făcut această surpriză familiilor din zonă chiar înainte de Paşti. „Pentru a duce la bun sfârşit această lucrare, am adus staţii de repompare din Germania, care ne-au costat doar 600 de milioane de lei. Mi-am dorit foarte mult ca, până de sărbători, oamenii să aibă apă la robinet şi de aceea am insistat pe această chestiune. Acum, toată comuna are apă şi putem să ne concentrăm mai mult atenţia către alte obiective importante, cum ar fi de exemplu proiectul pe Ordonanţa 7, pentru care, de la domnul preşedinte Cîlea, am înţeles că urmează să primim 5 miliarde de lei”, ne-a declarat primarul localităţii.

Referitor la recenta demisie a viceprimarului PNL Dumitru Tudor, Constantin Briceag n-a dorit să comenteze prea multe. „Domnia sa şi-a motivat gestul spunând că, fiind profesor, dorea să-şi aloce mai mult timp carierei profesionale. Nu puteam să ne opunem, aşa că i-am respectat decizia. A mai demisionat şi consilierul meu personal, din cauza salariului foarte mic pe care i-l ofeream. A găsit un job mai bine plătit şi bineînţeles că a mers pe varianta respectivă”, a mai adăugat Constantin Briceag.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button