Politica

PD-L şi PNL au intrat pe linie moartă în zona Horezu

În ultimele zile, deputatul PSD Aurel Vlădoiu a avut întâlniri cu social-democraţii din localităţile Horezu, Tomşani, Frânceşti, Vaideeni, Mateeşti şi Oteşani, principalele probleme discutate fiind legate de pregătirea alegerilor pentru PE. Totodată, parlamentarul le-a recomandat colegilor săi să manifeste o deschidere mai mare faţă de simpatizanţii dornici să intre în politică.

Aurel Vlădoiu doreşte să obţină cel mai bun scor din judeţ

Aurel Vlădoiu a mărturisit că, în perioada octombrie-noiembrie 2008, Partidul Democrat Liberal începuse să câştige teren în zona Horezu, însă, imediat după alegerile parlamentare „situaţia a revenit la normal”.

„După alegerile de la finele anului trecut, nu am mai auzit ca democrat-liberalii să facă vreo acţiune în vestul judeţului. Au intrat în hibernare, parcă au dispărut, dar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Sigur, noi, PSD-ul, nu ne temem de concurenţă, ba din contră, chiar n-ar da rău să avem cu cine să luptăm în zona Horezu. Competiţia ne-ar ţine mai bine în formă. Colegii mei m-au informat că pedeliştii au trecut de curând pe la Mateeşti. Dar acolo n-au făcut nimic important, din câte mi s-a spus. În rest, după alegerile parlamentare, eu nu am mai auzit ca ei să se fi dus în vestul judeţului să vadă cum stau, ce au de făcut şi aşa mai departe. Şi primarii PSD îmi transmit acelaşi mesaj, că PD-L a intrat pe linie moartă! Eu merg cel puţin o zi – două pe săptămână prin localităţile din colegiul uninominal Horezu şi am pretenţia că vorbesc în cunoştinţă de cauză”, a apreciat deputatul PSD Aurel Vlădoiu.

Europarlamentarele reprezintă un test pentru deputaţi şi senatori

El spune că nici liberalii nu prea par interesaţi să-şi promoveze candidaţii pentru Parlamentul European. Din punctul său de vedere, competiţia electorală din această vară poate fi privită şi ca un test pentru deputaţi sau senatori. Unii dintre ei şi-au văzut sacii în căruţă şi nu mai sunt motivaţi să ia la pas noroaiele patriei pentru a ridica scorul partidelor din partea cărora au candidat şi câştigat alegerile de anul trecut. „Eu fac parte din categoria celor care rămân ataşaţi de partidul lor şi vreau să vă spun că mi-am propus să duc PSD-ul la peste 40 la sută în vestul judeţului. Potrivit sondajelor, în acest moment, PSD are la nivel naţional în jur de 35 la sută. Deci, am fi cam la egalitate cu PD-L. În aceste condiţii, sperăm la cel puţin 12 europarlamentari. Însă, cred că avem toate şansele să obţinem chiar 14. Scorul final depinde de capacitatea fiecărei formaţiuni politice de a-şi scoate la vot electoratul. Nu ne interesează prea mult ce fac alte partide. Noi ne vedem de ale noastre, iar una dintre priorităţile mele este aceea de a inaugura mai repede biroul parlamentar de la Horezu, astfel încât să am o mai bună comunicare cu oamenii. Acolo, voi avea audienţe în fiecare sâmbătă. În paralel, mă zbat să răspund cât mai multora dintre solicitările venite din partea primarilor şi cetăţenilor. Din păcate, mai sunt şi lucruri care nu depind de mine. Totuşi, eu încerc să contribui şi la rezolvarea acelor probleme”, a mai adăugat social-democratul. În perspectiva alegerilor europarlamentare, Aurel Vlădoiu şi-a fixat drept ţintă, alături de primarii social-democraţi şi conservatori din colegiul Horezu, obţinerea celui mai bun scor pe judeţ pentru PSD. „Din informaţiile pe care le am, vom concura cu colegii din zona Bălceşti, unde, la fel, există o concentraţie masivă de cetăţeni cu vederi de stânga. Şi în colegiul Drăgăşani se poate obţine un scor foarte bun în favoarea PSD”, a subliniat reprezentantul vâlcenilor din vestul judeţului în Camera Deputaţilor.

Lista candidaţilor PSD pentru PE a fost stabilită

De asemenea, deputatul PSD Aurel Vlădoiu a anunţat că, joi, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Executiv, a fost stabilită lista partidului pentru Parlamentul European. În această competiţie electorală, din partea PSD, vor candida Adrian Severin (locul 1), Rovana Plumb (locul 2), Ioan Mircea Paşcu (locul 3), Adriana Ţicău (locul 4), Daciana Sârbu (locul 5), Corina Creţu (locul 6), Victor Boştinaru (locul 7), Cătălin Sorin Ivan (locul 9), Vorica Dăncilă (locul 11), Minodora Cliveti (locul 12), Aristide Roibu (locul 13), Viorel Marian Dragomir (locul 14) şi Marius Oprescu (locul 15). Lista a fost completată cu un reprezentant al PC, Sabin Cutaş, căruia i-a revenit poziţia a opta. Cât priveşte nominalizarea pentru locul 10, parlamentarul spune că acesta ar aparţine organizaţiei de Bucureşti, iar cel mai probabil Ioan Enciu ar urma să-l ocupe. „Mă voi dedica acestei lupte electorale în special pentru Adrian Severin, care îmi este un bun prieten, cât şi pentru Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării. Sunt doi oameni de mare valoare, care merită să intre în PE. Am vorbit din nou cu dânşii, zilele acestea, şi mi-au promis că vor veni în judeţ. Mai e şi trezorierul şef al partidului, Aristide Roibu, care, de asemenea, este foarte valoros.

„Mă voi dedica acestei competiţii electorale în special pentru Adrian Severin şi Ioan Mircea Paşcu”

Pot să spun că o relaţie apropiată am şi cu Victor Boştinaru, care face parte din Comisia pentru petiţii a PE şi pe care l-am rugat să fie alături de vâlceni şi de Oltchim. De altfel, el a fost nominalizat chiar pe zona noastră. Cum PD-L îl are pe Marian Jean Marinescu, pe Regiunea Sud-Vest Oltenia, aşa îl avem noi pe Boştinaru. Tot pe zona noastră e şi Aristide Roibu, aflat pe locul treisprezece din listă. Sunt oameni care ţin la Vâlcea. Adrian Severin, aţi văzut, cum l-am sunat, a venit imediat la Oltchim. Şi Ioan Mircea Paşcu are o mulţime de amintiri plăcute legate de meleagurile noastre. Fiind student, era prezent mereu la Sfânta Mănăstire Iezer. El a avut şi are o relaţie specială cu domnul guvernator Mugur Isărescu, fostul său coleg de bancă din facultate. Veneau împreună la Drăgăşani, unde îl aveau prieten pe preotul Stroe, de la Cheia. În vacanţe, mergeau la aceste mănăstiri, de care au rămas ataşaţi. Când mă întâlneam la Parlament cu Paşcu, mereu îmi amintea că a bătut Vâlcea cu piciorul. Ştiţi că guvernatorul Isărescu este nepotul fostului Patriarh Marina, care în fiecare vară venea la Olăneşti, pentru tratament şi cură de apă, şi stătea aici timp de trei luni pe an. V-aş reaminti că, pe vremea când a fost ministrul al Apărării, Paşcu nu a uitat de vâlceni şi a fost alături de acest judeţ, sprijinindu-l concret. Ce aş mai vrea să spun despre lista PSD este că am fost şi rămân adeptul ideii că, pe această listă, e normal să fie în cea mai mare parte actuali europarlamentari. Pentru că aceştia au reuşit să se acomodeze acolo şi încep să-şi dovedească eficienţa. Au stat în PE un an şi ceva, şi-au făcut şi ei relaţii, prieteni. Ar fi absurd să-i trimitem acum pe alţii, care ar avea nevoie de un an pentru a se acomoda”, a concluzionat Aurel Vlădoiu.
Eduard DULĂCIOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button