Administratie

Primăriţa din Măciuca le face enoriaşilor din Botorani un Paşti mai fericit

Enoriaşii din satul Botorani – comuna Măciuca, vor avea parte de un Paşti mai fericit decât în anii trecuţi, după ce primăriţa Maria Floroiu a decis să doteze biserica din zonă cu o copertină modernă. „Oamenii din Botorani nu aveau cum să participe la hram din cauza lipsei acestei copertine. Am reuşit să obţin sponsorizări de la mai mulţi agenţi economici, dintre care aş dori să-i amintesc pe patronii firmei Damila, fraţii Laurenţiu şi Dan Niţu. Primăria va contribui cu circa 30 milioane lei vechi. În ceea ce priveşte bugetul, stăm foarte rău. Nu am primit decât 1,8 miliarde lei, în timp ce altor localităţi li s-au alocat sume de câteva ori mai mari. Încă mai sper ca domnul preşedinte al CJ, Ion Cîlea să-şi întoarcă faţa către Măciuca. Eu am foarte multă răbdare. De asemenea, îi aştept în localitate şi pe domnii parlamentari, care văd că nu au Măciuca în colegiu. Singurul care mă mai sună este domnul senator Frâncu”, spune primăriţa PNL.   O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button