Liga IV

Damila a dat emoţii liderului

ECHILIBRU / FC Ghecon s-a impus la limită pe terenul echipei din Măciuca (1-0)

Deşi nu şi-a trecut în cont în acest retur de campionat decât un punct, Damila nu e considerată una dintre echipele slabe ale campionatului. De la meci la meci s-au constatat schimbări în bine în jocul acestei formaţii care la ultima dintre partide, cu Ghecon, a fost chiar aproape de a produce ceea ce ar fi reprezentat surpriza rundei. Gruparea lui Emil Popescu, lidera Ligii a IV-a, a fost pusă în dificultate în câteva rânduri, la jocul echilibrat de pe teren contribuind şi vântul, după cum a acuzat antrenorul oaspeţilor. „Dacă n-am fi jucat contra vântului şi terenul ar fi fost bun, altfel ar fi stat lucrurile. Sunt convins că în condiţii normale de joc, Damila n-ar fi rezistat”, a spus, mai exact, Emil Popescu. Acesta a fost contracarat de Lucian Munteanu, liderul formaţiei din Măciuca, absent de pe teren din cauza unei accidentări, care a ţinut să menţioneze că şi Damila a jucat în aceleaşi condiţii ca şi adversarii.

Şi până la urmă, oricum, condiţiile meteo, terenul prost, fac parte şi ele din joc, aşa că un eventual eşec al Gheconului la Măciuca nu ar fi făcut, cu siguranţă, loc de scuze. N-a mai fost totuşi nevoie de alte comentarii, partida încheindu-se bine pentru Mocioacă şi compania, care s-au impus în faţa Damilei cu scorul de 1-0. Singurul gol al meciului a fost înscris în prima repriză, Cosmin Şorega, golgheterul ultimelor runde al echipei din Lăpuşata profitând de o respingere greşită a portarului gazdă. Ioniţă a executat bine o lovitură liberă, mingea a ajuns la Şorega, ce a valorificat şansa avută. Avantajul minim al Gheconului s-a păstrat şi în repriza secundă a întâlnirii, însă formaţia antrenată de Emil Popescu nu a fost scutită de emoţii. Pe finalul partidei, în apropiere de minutul 90, oaspeţilor „le-a trecut glonţul pe la ureche”, Damila având o şansă uriaşă de a restabili egalitatea. Din fericire pentru Ghecon, mingea expediată de Dina a nimerit transversala porţii adverse, astfel că formaţia din Lăpuşata a mai luat trei puncte graţie cărora se menţine în fruntea ierarhiei eşalonului de elită judeţean.

Roşoagă şi Ciortan, pe lista indisponibililor

Chiar dacă are la dispoziţie numeroşi jucători de valoare, Ghecon se mai confruntă uneori şi cu probleme de lot. S-a întâmplat şi la partida de la Măciuca, doi dintre cei mai emblematici jucători ai liderului neputând fi folosiţi de antrenorul Emil Popescu. Este vorba despre Iulian Roşoagă şi Ovidiu Ciortan, ambii accidentaţi. Pe lista indisponibililor, celor doi li s-au alăturat, după meciul de la Măciuca, alţi doi fotbalişti, Popa şi Băcanu, care ar putea, totuşi, să fie recuperaţi pentru următorul meci pe care Ghecon îl va disputa sâmbătă, 28 martie. 
Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button