Politica

Pedeliştii au interdicţie la cumul de funcţii

Democrat-liberalii vâlceni care au fost sau vor fi numiţi în funcţii de conducere la nivelul unor instituţii deconcentrate, vor trebui să-şi dea demisiile din consiliile locale sau din consiliile de administraţie din care fac parte. Cel puţin aşa sună propunerea făcută de preşedintele filialei municipale Rm. Vâlcea, Mircia Gutău. „Am propus să nu mai fie permise decât maxim două cumuluri de funcţii. Nu trebuie să fii şi în consiliul de administraţie în nu ştiu ce întreprindere, şi consilier local, şi director. Ai voie în maxim două! Nu poţi să fii eficient decât aşa. Sunt alţii de la PNL – acum am descoperit, care erau în şapte, atât de doxă erau! Consilii de administraţie, AGA, directori… Aşa nu. E bine şi pentru cei din partid, pentru că mulţumeşti mai mulţi”, a declarat Gutău pe marginea acestui subiect.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button