Administratie

Comuna Milcoiu renaşte sub administrarea primarului Muşat

Deşi este o localitate mică, ce ar fi trebuit să se evidenţieze şi datorită faptului că se află la intrarea în judeţul Vâlcea, Milcoiu n-a reuşit de-a lungul timpului să se transforme într-un exemplu de urmat pentru celelalte comune. Cetăţenii din Milcoiu au simţit cel mai bine acest lucru, iar la alegerile de anul trecut pentru primărie au ales schimbarea. Noul primar, Daniel Muşat, a căutat să răsplătească încrederea care i-a fost acordată încă din primele luni ale mandatului, astfel că acum se poate lăuda cu câteva proiecte importante pe care le-a iniţiat sau chiar le-a dus la îndeplinire. Drumurile au fost pietruite, şanţurile decolmatate şi s-au executat lucrări la reţeaua de canalizare. În plus, a fost modernizat sediul şcolii din localitate, elevii beneficiind acum de condiţii mai bune chiar decât la oraş.

De asemenea, primarul Muşat a reuşit, din fonduri proprii, să amenajeze în faţa şcolii şi un parc pentru copii, singurele achiziţionate din bugetul local fiind toboganele, balansoarele şi leagănele. Printre proiectele pe care şi le doreşte finalizate în perioada următoare se numără şi ridicarea unui cămin cultural, comuna Milcoiu numărându-se printre puţinele localităţi care nu beneficiază de un astfel de edificiu. Comuna mai are nevoie şi de un cabinet medical corespunzător, edilul preocupându-se deja pentru a rezolva această problemă. Astfel, el intenţionează ca în viitorul apropiat să amenajeze un cabinet medical cu program prelungit, cu sală de aşteptare şi sală de urgenţă. În cadrul aceleaşi clădiri va funcţiona şi un cabinet stomatologic. Nu în ultimul rând, pentru a schimba imaginea comunei, Muşat a cumpărat 80 de tei pe care-i va planta în faţa instituţiilor din localitate.
(Simona SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button