Liga II

Primaria Râmnicului pune la punct o baza sportiva moderna în Zavoi

 Primăria Râmnicului pune la punct o bază sportivă modernă în Zăvoi

 

  În afara amenajări terenului II cu gazon sintetic, între investiţiile pe care Primăria Râmnicului intenţionează să le facă în baza sportivă din Zăvoi se află şi dotarea întregului stadion „Municipal” cu scaune din plastic. Aşa a precizat de curând vice-primarul Râmnicului, Nicolae Dicu, cel ce ocupă şi funcţia de preşedinte al Comitetului Director de la echipa de fotbal CSM Rm. Vâlcea. „Sperăm să terminăm această lucrare până ce se vor desfăşura Zilele Râmnicului, adică până pe 29 iulie, termenul cel mai îndepărtat. Până atunci vrem ca întregul stadion să fie dotat cu asemenea scaune de plastic, zicem noi în jur de 12.000. Lucrarea propriu-zisă va începe probabil în trimestrul al doilea al acestui an, din aprilie. Ulterior, prin recondiţionarea terenului I de joc şi aducerea unei tabele de marcaj, pe care sperăm că-n toamnă o s-o şi montăm, stadionul din Zăvoi să devină o bază modernă, să îndeplinească condiţiile de licenţiere ale federaţiei. În acest scop desfăşurăm o serie de lucrări de amenajare a tribunelor, a grupurilor sociale, şi în special a locurilor de sub tribune, de unde vrem să producem venituri”, a spus vice-primarul Nicolae Dicu.

 

 

 

Venituri suplimentare

Edilul Râmnicului a explicat apoi şi din ce activităţi desfăşurate la stadionul „Municipal” se vor aduna bani: „Deja s-a mutat în incinta stadionului activitatea de examinare a celor care vor să devină şoferi amatori, iar în perioada următoare, după 20 martie, tot în acest spaţiu se va lucra pentru eliberarea de permise, de înmatriculări, de radieri, ce aparţin poliţiei. Pe lângă aceste activităţi, vor mai funcţiona şi o serie de firme care întocmesc documentaţiile care sunt necesare. În felul acesta vom reuşi să aducem 100 de milioane de lei pe lună, din închirierea spaţiului pe care l-am pregătit. Aceste venituri care se vor aduna practic lunar vor asigura şi un util sprijin economic pentru echipa de fotbal. Iată aşadar că felul cum am gândit noi realizarea unui complex economic şi sportiv aici în Zăvoi începe să se creioneze, să se formeze. Pentru că este păcat ca această bază să nu producă bani. Aceasta este şi ideea noastră. Amenajăm spaţiile în continuare de sub tribuna noastră, le vom închiria şi le vom da în folosinţă celor care vor să-şi desfăşoare activităţi, iar noi să reuşim să aducem la buget cel puţin 100.000 de dolari în medie, pe an, din acest plan comercial. Adică în jur de 250-300 de milioane pe lună. Ar fi o primă parte din veniturile pe care vrem să le asigurăm pentru bugetul clubului, pe lângă celelalte pe care le obţinem din sponsorizări, din publicitate, din susţinerea pe care Primăria o asigură acestui club, din fondul special realizat din taxa pentru sport şi cultură”.

 

 

 

Se investeşte şi-n jucători

Ocupate masiv cu investiţiile în infrastructură, preşedintele Comitetului Director de la CSM, Nicolae Dicu, mai afirmă că autorităţile oraşului nu vor neglija niciodată lotul echipei de fotbal, care va fi întărit cum se cuvine, cu jucători de valoare, aşa cum s-a petrecut şi-n această iarnă: „În afara investiţiilor din infrastructură, investim şi-n jucători, în resursa umană, pentru că oricât de multe amenajări am face noi aici în Zăvoi, de ordin material, dacă nu reuşim să avem şi o echipă competitivă, atunci totul va apărea puţin cam nefolositor. Dar dacă cele două lucruri se vor îmbina, echipa să-şi realizeze obiectivele, iar activităţile celelalte să înceapă să producă venituri, considerăm că pentru anul acesta vom realiza ceea ce ne-am propus”.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button