Politica

Vlădoiu îl vrea pe Ghiţă director de campanie

• Deşi mulţi dădeau ca sigură plecarea lui Aurel Vlădoiu din PSD, ca urmare a loviturilor tot mai dese pe care acesta le încasa din interiorul partidului, parlamentarul a reuşit la ultima şedinţă a Comitetului Executiv Judeţean să obţină un vot de încredere din partea colegilor săi din teritoriu, câştigând dreptul de a-i reprezenta pe social-democraţi în competiţia pentru Camera Deputaţilor în colegiul uninominal Râmnicu Vâlcea – „Nord”.

Pornind de la gafa social-democraţilor de a-şi organiza şedinţele de partid într-una dintre sălile generoase ale instituţiei conduse de Ion Cîlea, mă gândeam să fac puţin gât astăzi şi să concentrez acest articol pe ideea că CJ Vâlcea a devenit sediu de campanie şi teatru de operaţiuni electorale pentru PSD. Însă, gândindu-mă profund la acest subiect şi la situaţia pesediştilor, care, trebuie să spunem, parcă au mai sărăcit de la o vreme, am decis totuşi să fiu ceva mai tolerant şi să transmit câteva mesaje pozitive electoratului de stânga de pe meleagurile noastre.

„Aurică” a primit un vot de încredere

Perioada de criză din organizaţia lui Cîlea pare să se fi sfârşit, deşi nici în acest moment nu putem spune că ar curge numai lapte şi miere. În primul rând, pentru că cea mai recentă reuniune a Comitetului Executiv Judeţean mi-a lăsat impresia că s-au încheiat luptele interne, iar lista de candidaţi pentru Senat şi Camera Deputaţilor a fost definitivată. Unii sunt de părere că lucrurile nu vor rămâne aşa, dar asta-i o altă poveste. E puţin probabil ca, ajutat de Ion Iliescu şi alţi grei din partid, Aurel Vlădoiu să revină pe colegiul Drăgăşani-Bălceşti, ori ca Laurenţiu Coca, după ce a primit de două ori consecutiv votul colegilor săi, să fie eliminat de tot din „schemă”, cum se grăbesc alţii să anticipeze. Mai degrabă, aş lua în calcul o eventuală rocadă a acestuia cu Dan Mazilu, care s-ar putea muta de pe colegiul pentru Camera Deputaţilor pe cel pentru Senat, sigur, tot în sudul judeţului.

Primarul din Vlădeşti, convins că putea câştiga din prima alegerile

Marţi, a fost tranşată, sperăm că pentru ultima oară, şi problema lui Aurel Vlădoiu în PSD, pentru că altfel este clar şi pentru un elev de clasa a treia că social-democraţii se vor face din nou de cacao. Cu 36 de voturi contra 15, Vlădoiu a fost ales să reprezinte partidul în competiţia din colegiul uninominal Râmnicu Vâlcea – Nord. Cel pe care l-a înlocuit, Sorin Ghiţă, a lăsat să se înţeleagă că nu poartă nimănui ranchiună, chiar dacă, după dezbaterile de la Consiliul Judeţean, a declarat că organizaţia a greşit schimbând un coleg cu şanse foarte mari să câştige alegerile pentru Camera Deputaţilor, dar şi că a cheltuit două-trei sute de milioane până acum pentru imagine şi punerea în scenă a debutului luptei electorale din nordul oraşului. Lucrurile nu sunt aşa grave pe cât ar vrea unii să se creadă şi nu ar fi exclus să-l vedem pe Sorin Ghiţă, primarul comunei Vlădeşti, în postura de director de campanie al lui Vlădoiu. Avem semnale că, la întâlnirea de miercuri dintre cei doi, s-a ajuns la un consens, iar toată lumea e iarăşi mulţumită.

Constantin Pârvu a scos-o din schemă pe creatoarea de modă Oana Mizil. Şi bine a făcut

În rest, toate bune. Constantin Pârvu a rămas ferm pe poziţia de candidat la Senat pe Râmnicu Vâlcea, eliminând şansele unui al doilea paraşutat de la centru să tulbure apele din filială. Pentru că, după cum spuneam şi cu alte ocazii, Vasile Bleotu şi-ar fi dorit o zonă bună, de exemplu, pentru personaje precum Oana Mizil, celebră creatoare de modă şi iubitoare de manele. Atunci, Pârvu a intervenit şi a retezat orice posibilitate pentru o astfel de strategie. În ultimele zile, a făcut valuri şi zvonul potrivit căruia Marian Sârbu s-ar fi speriat puţin de Ion Tudor şi ar intenţiona să renunţe la candidatura pe colegiul Horezu, în favoarea unuia sigur, din judeţul Vrancea. Guriştii partidului au respins, însă, o ipoteză de acest gen. În consecinţă, dacă PSD Vâlcea nu e precum o glugă de coceni, ne aşteptăm la o lansare în lupta electorală pentru Parlament în următoarea formulă: CAMERA DEPUTA?ILOR – Vasile Bleotu (Drăgăşani), Dan Mazilu (Bălceşti), Aurel Vlădoiu – Râmnicu Vâlcea „Nord”, Remus Grigorescu – Râmnicu Vâlcea „Sud”, Doru Tărăşenie (Brezoi) şi Marian Sârbu (Horezu); SENAT – Laurenţiu Coca (Drăgăşani-Bălceşti), Constantin Pârvu (Râmnicu Vâlcea) şi Ştefan Prală (Horezu-Brezoi). Evident, cu menţiunea că e foarte posibil ca Dan Mazilu şi Laurenţiu Coca să facă schimb de colegii, astfel încât PSD să nu-şi asume nici cel mai mic risc să piardă funcţia de senator în sudul judeţului.
Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button