Politica

Agricultura şi învăţământul nu sunt scene politice pentru promovarea intereselor de partid

• Dan Mazilu şi Vasile Bleotu trag un semnal de alarmă

În ultima săptămână, Dan Mazilu, candidatul PSD pentru Camera Deputaţilor pe colegiul uninominal Bălceşti, şi colegul său, Vasile Bleotu, reprezentantul social-democraţilor în competiţia electorală din zona Drăgăşani, au făcut tururi de forţă în aproape toate localităţile din sudul judeţului. Cu această ocazie, reprezentanţii Partidului Social Democrat au avertizat că vor veghea ca cele 7 milioane de lei pe hectar – sumă aprobată în Parlament prin moţiunea PSD – să ajungă la agricultori. Cei doi candidaţi social-democraţi au afirmat că actualii guvernanţi au ignorat riscurile undei de şoc care vine dinspre criza economică din America spre Europa, subliniind că Guvernul nu vrea să mărească salariile profesorilor acuzând această criză, deşi legea respectivă se află în Parlament de un an de zile.

 Ei au amintit că membrii Guvernului au lipsit de la dezbaterea legii creşterii salariilor profesorilor, ceea ce reprezintă „o dovadă de iresponsabilitate”. Dan Mazilu şi Vasile Bleotu au opinat că, dacă aveau probleme de ordin bugetar cu această lege, reprezentanţii Guvernului ar fi trebuit să fie prezenţi în Parlament la dezbateri. „De ce membrii Guvernului nu au fost prezenţi la dezbaterile din Parlament? Vrem să avem educaţie de calitate? Trebuie să avem şi profesori motivaţi”, au declarat candidaţii la parlamentarele din noiembrie. Ei mai spun că problema salariilor profesorilor reprezintă efectul a 4 ani de politici fiscale iresponsabile şi eşecul acestora. „Din cele 8 miliarde de euro alocate educaţiei au fost folosite doar 47 %. În ultimii 4 ani, a fost alocată suma de 22 de miliarde de euro pentru educaţie. Vrem ca banii pentru educaţie să fie cheltuiţi bine”, au adăugat social-democraţii. Totodată, Dan Mazilu şi Vasile Bleotu au explicat faptul că, în ultimii patru ani de guvernare de dreapta, şcoala românească s-a transformat într-o scenă politică pentru promovarea intereselor de partid, unde „bătaia de joc ţine loc de strategie”: „Jumătate dintre şcolile din România nu au autorizaţie sanitară de funcţionare! Abandonul şcolar creşte de la un an la altul! Fondurile pentru învăţământ au fost împărţite pe criterii politice, iar guvernanţii au uitat, chipurile!, de Legea salarizării personalului didactic, promisă din 2005. PSD a cerut constant salarii decente pentru profesori. Guvernul de dreapta a refuzat de fiecare dată, cu toate că fondurile alocate educaţiei au crescut substanţial”.   E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button