Liga V

UTG-ul, surpriza plăcută a campionatului

• cu excepţia primei etape, goleştenii au obţinut numai rezultate pozitive

Chiar dacă rezultatele primelor etape au demonstrat că Unirea Tricolorul Goleşti se află în creştere de formă şi este capabilă să învingă orice adversar din această serie, în partida de la Olanu, cu Viitorul, tot gazdele păreau a fi favorite. Asta pentru că gruparea lui Catargiu pierduse în runda precedentă şi nu accepta o altă înfrângere, mai ales că acum juca pe teren propriu, acolo de unde puţine echipe au reuşit să plece cu puncte. Goleştenii şi-au jucat, însă, şansa, au sperat până la capăt într-un rezultat bun şi până la urmă, cu puţin noroc, şi-au îndeplinit obiectivul. Prima repriză a fost echilibrată, dovadă şi scorul înregistrat la pauză, 1-1. A marcat în minutul 27 Adi Banu pentru UTG, Bogdan Căpăţână aducând egalarea două minute mai târziu.

În debutul părţii secunde gazdele au dat semne că pot controla jocul, reuşind chiar să preia conducerea, însă oaspeţii i-au surprins din nou şi au restabilit egalitatea. Goleştenii s-au arătat a fi mai concentraţi şi au reuşit să se aşeze din nou la timona jocului. Mosor l-a servit impecabil pe Adi Banu care-a marcat pentru 3-2, rezultat cu care s-a şi încheiat jocul, chiar dacă ocazii au mai fost de ambele părţi. Catargiu a avut o şansă uriaşă de a egala, în urma unei faze controversată la care oaspeţii au cerut fault în atac, iar gazdele penalti. S-a acordat penalti, însă Marin Catargiu nu l-a putut învinge pe portarul Unirii, astfel că Viitorul a trebuit să accepte un nou insucces.  (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button