Administratie

Prin grija primarului Cristian Nedelcu, Drăgăşaniul va avea ştrand modern

Primarul social-democrat al municipiului Drăgăşani, Cristian Nedelcu are planuri mari pentru cetăţenii care i-au dat votul în luna iunie. Deşi nu se află în fruntea oraşului decât de două luni şi jumătate, edilul s-a pus serios pe treabă şi promite că cel târziu anul viitor, în Drăgăşani vor demara câteva proiecte importante. Printre acestea – centura ocolitoare a municipiului în lungime totală de 6 kilometri, acoperirea şi modernizarea amfiteatrului de vară şi modernizarea unuia dintre cele două ştranduri, aflate acum într-o avansată stare de degradare. „Pentru că tinerii au nevoie şi de distracţie, doresc să amenajez, în zona amfiteatrului şi ştrandului, un ring de dans, unde să poată fi organizată, pe perioada verii, discotecă în aer liber, aşa cum se întâmplă la mare”, ne-a declarat primarul.

În ceea ce priveşte cinematograful „Progresul”, Cristian Nedelcu promite că în cazul în care acest imobil revine în patrimoniul local, va continua lucrările de modernizare. „Deocamdată au venit cei de la România Film, care ne-au propus o colaborare, într-o primă fază. Voi introduce chiar un punct pe ordinea de zi vizavi de această colaborare şi cred că aleşii locali vor fi de acord”, a mai spus edilul municipiului Drăgăşani.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button