Uite cum se pierd valorile din fotbal!

Scrisoarea săptămânii

Fotbalul este al naibii de nedrept cu copiii fără posibilităţi materiale. Ştim că acest sport necesită ceva eforturi financiare, însemnând echipament de antrenament, ghete, alimentaţie adecvată, vitaminizare pentru cei care într-adevăr vor să facă performanţă. Cu toate acestea, mai răsare câte un talent pe ici-colo, care cade în capcana şi unor cheltuieli suplimentare. Cum sunt acele cantonamente de-a dreptul costisitoare pentru o familie cu câştiguri modeste. Am lăudat întotdeauna antrenorii de copii şi juniori care muncesc pe salarii jenante. Timpul petrecut alături de copii, ocupând şi zilele de sâmbătă-duminică, când lumea se retrage de obicei la iarbă verde, la un şpriţ, alături de familie.

Totuşi, mă simt dator să facă cunoscut şi partea mai puţin bună a unor antrenori care pentru a-şi rotunji veniturile apelează la diferite tertipuri. Precum deplasări nejustificate pe distanţe lungi cu copiii, unde percep sume deloc conforme cu realitatea. Din toată această poveste se aleg cu venituri frumuşele de pe spinarea copiilor. Urmează acele cantonamente de vară, cu mare-munte, de vreo 10-15 milioane lei (bani vechi) şi bineînţeles o deplasare în străinătate de vreo 200-250 de euro. De regulă, într-un grup de 15-20 de copii există şi odrasle de bani gata, lipsiţi de talent, dar care formează grosul (nucleul) celor care pleacă în aceste cantonamente. Copiii talentaţi care provin de la ţară, cu posibilităţi financiare modeste rămân acasă, iar deznodământul îl ştim. La întoarcere, antrenorii declară că au obţinut rezultate „remarcabile”, că au dormit prin hoteluri de 3 stele, dar adevărul este că de fapt mai nimeresc şi pe la vreun internat. Merg pe principiul că numai cantitatea contează (aduce venit) şi nu CALITATEA!
Am întâlnit părinţi de-a dreptul disperaţi că nu pot ţine pasul cu aceste cheltuieli. I-am îndemnat să ceară documente justificative pentru banii cheltuiţi, dar spun de cele mai multe ori că preferă tăcerea pentru că există riscul ca acei copii (poate şi părinţii) să devină ţinta ironiilor celor de bani gata. întrebarea este cum putem îndrepta aceste lucruri pentru că vom fi acuzaţi că la politică şi la fotbal ne pricepem toţi, dar nu venim cu soluţii. Iată cam despre ce ar putea fi vorba în cazul antrenorilor:
– un salariu minim de 10-15 milioane
– stimularea celor care dau jucători la echipa de seniori. Exemplu concret: antrenorul Viorel Ciofâcă, cel care, pe lângă aşa-zisele defecte pe care le are şi pe care chiar le recunoaşte, a dat 3 (trei) jucători-juniori la echipa mare a CSM-ului. Să-l stimulăm aşadar, pentru că este şi meritul lui.
– să fie trimişi pe banii cluburilor la cursuri de specializare în străinătate. (În ţară, ştim cu toţii cum se obţin licenţele.)
– să lăsăm mentalitatea estică de o parte şi să dispară din vocabularul antrenorilor de copii întrebări de genul: „Cu ce se ocupă tatăl tău?”.
În judeţul Vâlcea suntem campioni la chermeze, avem sectoare pline de VIP-uri (cu ceafă lată), care se ospătează la diferite protocoale, dar totuşi, vorba unui părinte de fotbalist, echipele duc lipsă de juniori, bazele sportive arată jalnic, antrenorii sunt slab pregătiţi, chiar şi pentru nivelul Ligii a IV-a.
Noi nu încercăm să revoluţionăm fotbalul, dar şi în acest segment de activitate unii se procopsesc, iar alţii muncesc şi sfârşesc precum antrenorul emerit Traian Popa, umilit şi uitat, antrenor care a dat „n” jucători în Divizia A, dar când era vorba de bani îl recompensam cu un simplu „Mulţumesc!”.
De aceea, mă întristează ceea ce am citit nu demult în ziarul „Gazeta Sporturilor” şi sper să nu le dau vreodată dreptate că „dacă ai părinţi cu bani sau un impresar influent ai garanţia că eşti chemat regulat la loturile naţionale sau loturile naţionale cad pradă sacoşelor ce deschid uşile”. Gândul mă duce din păcate la un exemplu: doi jucători care au fost buni prieteni, foarte buni fotbalişti, dar… Unul, Sergiu Radu, care a jucat la Rapid, a avut un impresar bun şi influent şi a ajuns la echipe de top din Europa. Celălalt, poate mai talentat decât primul (Roşoagă), nu a avut aceeaşi soartă, s-a bazat pe talentul său nativ şi a ajuns la Divizia C.
Citim regulat cum unii copii talentaţi pleacă la alte echipe de top din ţară. De ce antrenorii altor grupări din Vâlcea (Sporting, Triumf Drăgăşani, Oltchim) aleg astfel de soluţii şi nu reuşim să-i direcţionăm spre clubul CSM? Avem scouter sau nu în cadrul clubului CSM, iar dacă da ce rol are acesta?
Trebuie ca pe viitor să ne ocupăm şi de câţiva indivizi care îşi fac veacul pe la diferite echipe, având funcţii onorifice, pe criterii politice. Nelipsiţi când este vorba de păpică şi bani. Şi aici, trebuie făcută curăţenie! Am fost întotdeauna deschis către normalitate şi mă refer la faptul că jucătorul de fotbal nu trebuie tratat şi considerat drept un sclav, o marfă bună de vândut. Una este să ajungi să racolezi jucători promiţându-le părinţilor vrute şi nevrute şi altul este dialogul pe care trebuie să îl porţi cu clubul care l-a crescut şi format. Aici, în această ecuaţie, trebuie să intre şi antrenorul care l-a crescut şi format, dar care, de regulă, este sărit din schemă.
Dănuţ OMEAG