Politica

Bârfe (ne)bune de luat în seamă

• Blocat în tentativa sa de a candida pentru un mandat de deputat în colegiul Bălceşti de omul de afaceri Dan Mazilu, pesedistul Ştefan Prală îşi caută cuib într-un alt colegiu. Surse din PSD ne-au declarat că nu ar fi exclus ca Prală să candideze pentru Senat în colegiul Horezu-Nord, împotriva liberalului Emilian Frâncu.

• Nu mică a fost mirarea liberalilor vâlceni atunci când au auzit că doctorul Folea a depus prima tranşă din suma necesară achitării unui sondaj de opinie nu în lei, aşa cum era normal, ci în euro. Mai mult decât atât, Folea a achitat contravaloarea în valută a celor 50 milioane lei în bancnote de 20 de euro. Amuzamentul a fost maxim, doctorul din Drăgăşani devenind ţinta ironiilor colegilor, care l-au întrebat pe acesta dacă hârtiile cu pricina nu provin cumva din… plicurile oferite drept atenţii medicilor.

• Se pare că noul mitropolit al Olteniei, înscăunat duminică – Irineu Popa Slătineanu, nu a avut o viaţă prea liniştită pe perioada cât a locuit la Râmnicu Vâlcea. Originar din comuna vâlceană Perişani, Irineu şi-a făcut studiile la Colegiul „Saint Serge” din Paris. Potrivit unui articol apărut săptămâna trecută în „Academia Caţavencu”, Irineu a locuit împreună cu o anume măicuţă Miriam într-un apartament din Râmnicu Vâlcea. Drept urmare a acestei relaţii, se pare că măicuţa a făcut nu mai puţin de patru avorturi la Spitalul Municipal, drept mărturie stând şi fişele medicale ale acesteia. Ca urmare a acestor întâmplări nu foarte fericite, măicuţa a fost exilată de PS Gherasim Cristea la o casă de fete orfane din Grădinari. Potrivit caţavencilor, PS Gherasim a declarat în Sinod că-şi va depune demisia, ca urmare a înscăunării lui Slătineanu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button