Politica

Zvetlana Preoteasa – o ţaţă care nu ştie să vorbeşte

• Cine face legea în Ministerul Educaţiei?

Motiv de ceartă în cadrul emisiunii „Realitatea te priveşte” din cauza impardonabilelor gafe gramaticale făcute de secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Zvetlana Preoteasa, care a avut mai multe greşeli de exprimare în timpul unei conferinţe de presă susţinute joi la Bucureşti. Secretarul de stat a declarat joi în cadrul unei conferinţe de presă că, anul acesta, „bacaloreatul” a fost cel mai bine organizat din 90’ până acum şi că Ministerul Educaţiei s-a aflat tot timpul la conducerea examenului.

Pentru Zvetlana Preoteasa, unul dintre oamenii de la cârma Ministerului Educaţiei, conferinţa de presă a fost un lung şir de derapaje de la limba română. „Ceea ce noi am moştenit acest sistem bolnav cum îl cataloghează toată lumea sistem bolnav este datorită unor alţi miniştri care s-au aflat la conducerea ministerului”, a declarat Zvetlana Preoteasa. Un profesor de limba română explică la obiect greşelile făcute de secretarul de stat. „Este o exprimare anacolutică. Cele trei propoziţii nu sunt corect legate între ele. Verbul a cataloga e folosit incorect ca şi prepoziţia datorită, care are un sens pozitiv în limba română, dar doamna secretar de stat doreşte să evidenţieze ceva negativ”, a explicat un profesor de limba română. Gafele fostei şefe a OFL Vâlcea au lăsat cu gura căscată o ţară întreagă, însă, noi, vâlcenii, nu ne aşteptam la altceva. În primul rând, pentru că ştim foarte bine cine este Zvetlana Preoteasa, îi cunoaştem trecutul şi avem habar cum a fost promovată în funcţii.
Preoteasa a trecut rapid de la statutul de ţaţă şi abonată fidelă a second-hand-urilor din Vâlcea la cel de doamnă cu ştaif (sanchi!), îmbrăcată cu haine scumpe de blană, deşi nu s-a remarcat cu nimic în activitatea politică sau profesională. Să nu uităm că ea şi-a dat cu greu definitivatul, ceea ce, iarăşi, spune multe lucruri despre „capacităţile” sale intelectuale. Dacă ar fi să luăm la purecat apucăturile şi caracterul profesoarei Zvetlanei Preoteasa, ar însemna să-i dedicăm cel puţin o sută de ediţii de acum înainte, însă, în ultimii ani, am ajuns la concluzia că nu merită chiar aşa multă atenţie şi trebuie, pe cât posibil, ignorată. Ţaţa tot ţaţă rămâne, indiferent dacă, la un moment dat, îşi schimbă sau nu „ambalajul”!  

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button