Liderul municipal al PD nu vede ceva rau în faptul ca nu stie cu ce se manânca doctrina populară
Liderul municipal al PD nu vede ceva rău în faptul că nu ştie cu ce se mănâncă doctrina populară
În opinia lui Mircia Gutău, este mult mai important ca un politician să fie aproape de nevoile electoratului, decât să stăpânească doctrinele partidelor
Emilian Frâncu, preşedintele liberalilor vâlceni, a avut dreptate: democraţii de pe meleagurile noastre nu ştiu cu ce se mănâncă doctrina populară, însă, se pare că acest lucru nici nu-i deranjează. În opinia liderului Organizaţiei Municipală Râmnicu Vâlcea a Partidului Democrat, Mirica Gutău, un lider politic ar trebui preocupat în primul rând de nevoile electoratului, şi mai puţin de doctrine, afilieri şi eventuale fuziuni. Mircia Gutău mai spune că, deşi nu are idee ce presupune doctrina populară, ideologie de care tot fac caz colegii săi democraţi, în perspectiva fuziunii cu PNL, el este şi va rămâne fidel partidului din care face parte. Liderul democrat a afirmat în cadrul ultimei conferinţe de presă că indiferent că se va realiza sau nu fuziunea cu PNL şi indiferent în ce condiţii se va perfecta acest proces, el va rămâne fidel partidului în care s-a înscris în 1995: „Eu nu conduc cu doctrina şi mă voi duce oriunde se va duce şi partidul meu, din care voi ieşi atunci când voi muri. Şi cu fuziunea asta, ştiţi cum e: până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii. Toate partidele vorbesc frumos, toate spun că vor prosperitate, integrarea în UE. Eu zic, totuşi, că e mai important cum pui aceste cuvinte şi promisiuni în practică. Eu am încercat şi cred că am şi reuşit să fiu aproape de oameni, de nevoile lor. Nu mă interesează altceva. Eu pot fi orice, şi independent, şi ţărănist… Nu mă interesează doctrina noului partid şi, tot referitor la întrebarea dumneavoastră, vă asigur că orientarea noului partid nu-mi va afecta convingerile şi stilul de lucru. Nu voi pleca niciodată din PD, indiferent că se duce la bine sau la rău. Sunt pentru fuziunea PNL-PD, dar recunosc că nu mă preocupă aspectele tehnice ale acestui proces”.