Politica

Parlamentarele injectează din nou adrenalină în venele politicienilor

Nici nu s-au terminat bine alegerile locale, că politicienii vâlceni au intrat din nou în trepidaţii. Programate pentru sfârşitul acestui an, alegerile parlamentare au o dublă semnificaţie faţă de anii trecuţi: sunt primele alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor de la intrarea României în Uniunea Europeană şi pentru prima oară, parlamentarii vor fi aleşi prin vot uninominal. Aşadar, politicienii vor avea ocazia să-şi testeze în mod direct popularitatea în rândul electoratului, fără a se mai putea ascunde în spatele unor liste de partid.

Se aşteaptă desenarea colegiilor

Deşi mai sunt circa 150 de zile până la alegerile parlamentare, politicienii vâlceni îşi fac deja calcule cu privire la şansele pe care le au în a fi desemnaţi de către partidele pe care le reprezintă, iar mai apoi votaţi de electorat. În mare, numele candidaţilor de la cele trei partide importante – PSD, PNL şi PD-L, sunt cunoscute celor familiarizaţi cu mediul politic vâlcean. Cea mai mare problemă pentru posibilii candidaţi o reprezintă faptul că Guvernul nu a desenat încă toate colegiile uninominale din ţară. Politicienii vâlceni aşteaptă doar ca guvernanţii să dea „verde” în desenarea exactă a acestor colegii, pentru a se decide în ce circumscripţii vor candida. Deocamdată, se ştie doar faptul că judeţul Vâlcea va fi împărţit în şase colegii privind Camera Deputaţilor (Râmnicu Vâlcea I, Râmnicu Vâlcea II – inclusiv comunele învecinate, Brezoi, Drăgăşani, Bălceşti şi Horezu) şi în trei privind Senatul.

Nume grele în lupta pentru Parlament

Dacă liderul PNL Vâlcea a anunţat deja că la desemnarea candidaţilor pentru alegerile din toamnă se va ţine cont de câteva criterii importante – printre care şi un sondaj de opinie, nu acelaşi lucru este valabil pentru PSD şi PD-L. Conducerile celor două formaţiuni nu au făcut deocamdată nici un fel de precizări cu privire la modalitatea de selectare a candidaţilor. Până acum, mai mulţi liberali şi-au anunţat intenţia de a candida pentru Parlament. Este vorba despre Emilian Frâncu, Cristian Buican, Svetlana Preoteasa, Ion Nicolae, Constantin Monceanu, Aurel Fârtat, Gheorghe Folea, Gheorghe Iordache şi Gheorghe Păsat – Camera Deputaţilor, precum şi Aristotel Ungureanu – Senat.
Din partea PSD, singurii care şi-au anunţat intenţia clară de a candida sunt Aurel Vlădoiu, Vasile Bleotu, Laurenţiu Popa, Laurenţiu Coca şi Horia Horăscu.
La PD-L avem de-a face cu o invazie de doritori. Samoil Vâlcu, Bogdan Almaşi, Petre Ungureanu, Sorin Zamfirescu, Iuliana Moise şi nu în ultimul rând, Elena Udrea, sunt doar o parte dintre cei care ar putea candida în toamna acestui an pentru Camera Deputaţilor. Dorel Jurcan, preşedintele organizaţiei judeţene, va candida pentru încă un mandat de senator.
Cele mai interesante lupte se vor da în colegiile în care vor candida greii de la cele trei partide. Astfel, pe Râmnicu Vâlcea am putea asista la o bătălie dură între Emilian Frâncu, Elena Udrea şi Sorin Zamfirescu, pe zona de nord (Brezoi) – între Cristian Buican şi Petre Ungureanu, pe colegiul Drăgăşani – între Gheorghe Iordache, Vasile Bleotu, Samoil Vâlcu şi Horia Horăscu iar pe zona Horezu – între Aurel Vlădoiu, Aurel Fârtat şi Bogdan Almaşi.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button