Administratie

15 ofertanţi pentru sala de sport de la Pietrari

Primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, aşteaptă finalizarea procedurilor pentru realizarea a doua obiective importante pentru comunitate, care urmează a fi realizate prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii. Ambele au intrat în licitaţie.


”Avem două obiective în licitaţie la CNI. Pentru sala de sport sunt 15 ofertanţi. Din păcate, aceste proceduri durează foarte mult. Au început din toamna anului trecut. Tot pe CNI, pe calamităţi, mai avem un drum. E vorba despre alunecarea de teren istorică din Marta Paţireşti. Valoarea investiţiei depăşeşte 2 milioane lei. Aici sunt vreo 7 ofertanţi din Vâlcea şi 6 din Gorj. Aşteptăm şi noi cu interes să vedem când se vor finaliza aceste licitaţii, când va fi stabilit un câştigător şi când încep efectiv lucrările. Din păcate, lucrurile nu depind de noi”, a precizat Nicolae Moraru. De menţionat ar mai fi că localitatea sa mai figurează în lista de sinteză a Companiei Naţionale de Investiţii şi cu un bazin şcolar pentru înot.

Articole Similare

Back to top button